SURSE Ponta negociază cu Dăncilă nominalizarea Dacianei Sârbu pentru postul de comisar european. Adică nevastă-sa, cum ar veni

SURSE Ponta negociază cu Dăncilă nominalizarea Dacianei Sârbu pentru postul de comisar european. Adică nevastă-sa, cum ar veni

SURSE Ponta negociază cu Dăncilă nominalizarea Dacianei Sârbu pentru postul de comisar european. Adică nevastă-sa, cum ar veni, dezvăluie  Curentul .
  
Fiica lui Ilie Sârbu, actual vicepreședinte în cadrul Curții de Conturi și cel care conduce din umbră instituția, Daciana, a fost de două ori europarlamentar, învățându-se cu viața bună pe sute mii de euro publici de la Bruxelles. După ce soțul său Victor Ponta a părăsit PSD, Daciana nu și-a găsit un post important pe propriile puteri, CV-ul său fiind unul de beizadea. Fiica lui Ilie Sârbu și soția lui Victor Ponta a urmat în perioada 1996-2000 cursurile Facultății de Drept de la Universitatea Tibiscus din Timișoara, program de studii acreditat abia prin Raportul nr. 187/21.01.2000 al Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, adică exact în anul absolvirii de către Daciana. Bineînțeles că imediat, Daciana s-a înscris la doctorat în Drept procesual penal. Nu știm dacă a terminat doctoratul pentru că CV-ul ei nu a fost făcut niciodată public pe site-ul Parlamentului European.

Aflată acum pe tușă, Daciana și-a presat tăticul, despre care de nouă ani CNSAS refuză să ne răspundă dacă în ’89, acesta avea identitatea de securist Ovidiu Marinescu.

Surse politice ne-au declarat sub protecția anonimatului că Victor Ponta i-a propus Vioricăi Dăncilă o înțelegere: el nu va candida la prezidențiale din partea PRO-România și o va susține pe ea cu cele 7 procente intenție de vot, în schimb PSD o va nominaliza pe Daciana Sârbu pentru funcția de comisar european din partea României.

Recent Dăncilă a declarat că dacă România va propune o femeie pentru această funcție, vom primi un portofoliu mai important. Totodată este de notorietate prietenia la cataramă dintre Daciana Sârbu și Corina Crețu fostul comisar european care și-ar folosi toată influența pentru ca soția lui Ponta să preia funcția de la Bruxelles.




populare
astăzi

1 Apar noi detalii despre trădarea de la vîrful Venezuelei

2 Lovitură de teatru? / SUA ar propune Groenlandei un acord prin care ar prelua de facto controlul strategic al insulei, similar înțelegerilor făcute cu M…

3 Așa o fi?

4 Trump a declarat că dorește mai mulți imigranți nordici, răspunsul unui norvegian devine viral

5 AUDIO „Iulia, uită-te la expresia idioată a lui Gherasimov”