SURSE Săptămână decisivă pentru Kovesi. Joi, statele membre ar putea decide cine va fi viitorul șef al Parchetului European

SURSE Săptămână decisivă pentru Kovesi. Joi, statele membre ar putea decide cine va fi viitorul șef al Parchetului European

Noua echipă de negociere a Parlamentului European ar urma să se întâlnească marți cu reprezentanții Consiliului European, având în vedere că mai  multe state au anunțat că-și schimbă poziția și că o susțin pe Laura Codruța Koveși la șefia Parchetului European. O decizie finală e foarte posibil să fie luată joi de ambasadorii statelor membre printr-un vot în comisia COREPER, au declarat pentru  G4Media.ro surse de la Bruxelles.

Mai multe surse politice citate sâmbătă de B1TV susțin că inclusiv Guvernul României ar urma să-și schimbe poziția și să susțină candidatura lui Kovesi. Voirica Dăncilă ar fi sfătuită să o susțină pe fosta șefă a DNA, la schimb cu obținerea sprijinului din partea opoziției pentru un vot în favoarea Rovanei Plumb în poziția de comisar european.

Contracandidatul Laurei Codruta Kovesi, francezul Jean-Francois Bohnert, a fost numit la sfârșitul lunii iulie la șefia Parchetului Național Financiar, echivalentul francez al DNA din Franța. Totuși, oficial Bohnert nu și-a retras candidatura, deoarece candidatura este în nume propriui, nu din partea statului din care provine candidatul, însă Franța și-a schimbat poziția și a anunțat că o susține pe Laura Codruța Kovesi.

Parlamentul European a anunțat și după alegerile europarlamentare, care a schimbat componența politică a noului legislativ de la Bruxelles, că își menține susținerea pentru Laura Codruța Kovesi. Negocierile pentru șefia viitorului Parlament European au început sub mandatul vechiului Parlament.

Liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloș, a declarat, sâmbătă, pentru B1 TV, că în cursul acestei săptămâni este foarte posibil un vot din partea statelor membre, în așa numita comisie COREPER (Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană).

„A mai apărut o altă schimbare în Consiliu, Franța și-a schimbat poziția așa cum știm și treaba asta este confirmată, la fel am confirmat-o ieri și alaltăieri procedural și odată cu Franța își mai schimbă poziția și alte state membre. Am confirmat cu prim-miniștri din Benelux, din Belgia, Olanda și Luxemburg, mai sunt și state membre care își schimbă poziția și în condițiile acestea președenția Finandeză, săptămâna viitoare, în COREPER o să pună în discuție ideea asta, după ce marți va avea loc o rundă de discuții între noua echipă de negociere a Parlamentului și președinția Finlandeză. Candidatul francez a primit altă funcție, dar teoretic și procedural el poate să spună oricând că în cazul în care e numit procuror șef european preferă funcția asta, în cazul în care e numit, atâta timp cât el nu și-a retras candidatura”, a declarat Coloș pentru B1.ro.

Pe data de 12 septembrie, europarlamentatul Siegried Mureșan a anunțat componența noii echipe a Parlamentului European care va negocia împreună cu Consiliul UE nominalizarea pentru funcția de procuror-șef european. Membrii noii echipe sunt Monika Hohlmeier, președinta Comisiei de control bugetar (CONT), PPE, Germania, Juan Fernando Lopez Aguilar, președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), S&D, Spania și Maite Pagazaurtundua, vicepreședintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), Renew, Spania.


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Aproape interesant...

3 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

4 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

5 Foarte interesante amănunte...