SUSPECT/China refuză din nou să permită epidemiologilor americani intrarea pe teritoriul său

SUSPECT/China refuză din nou să permită epidemiologilor americani intrarea pe teritoriul său

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, a afirmat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă a OMS, că Beijingul a fost de acord să permită unei echipe de experţi internaţionali să studieze focarul de epidemie cauzate de virusul Wuhan. Anunţul a redus tensiunile în rândul epidemiologilor, care acuzau deja China de lipsă de transparenţă după ce regimul comunist a refuzat accesul echipelor internaţionale la aproape două luni de când epidemia a fost oficial recunoscută şi la trei luni de la detectarea lui, în noiembrie 2019.

Dar astăzi, oficialii din domeniul sănătăţii publice din SUA se plâng că Beijingul le refuză în continuare accesul în centrul focarului, blocând echipele de epidemiologi americani, care aşteaptă cu bagajele făcute din data de 6 ianuarie să se alăture echipei OMS care călătoreşte în China.

Oficialii americani au afirmat miercuri după-amiază, la New York, că încă nu li s-a transmis un motiv pentru refuz, "iar noi ne îndoim că va fi dat vreunul".

În SUA, CDC (agenţia federală care se ocupă cu sănătatea publică şi crizele cauzate de epidemii) a avertizat în timpul unei conferinţe de presă că este prea devreme pentru a şti dacă vremea caldă de primăvară va încetini sau va opri focarul de coronavirus.

Contrazicându-l pe preşedintele Trump, Nancy Messonnier, directorul Centrului Naţional pentru Imunizare şi Boli Respiratorii al CDC, a declarat miercuri că speră că rata îmbolnăvirilor „va scădea pe măsură ce vremea se va încălzi, dar este prematur să presupună acest lucru”.

CDC a mai dezvăluit anterior că unele dintre trusele de testare pe care le-a distribuit oficialilor de stat din domeniul sănătăţii ar putea fi defecte, pe fondul examinării mai largi a testelor care nu au reuşit mereu să detecteze virusul la pacienţii infectaţi.

Luni, Trump a afirmat din nou de la Casa Albă că valul de „căldură” va ucide virusul.

Preşedintele Trump a promis Chinei orice ajutor de care are nevoie în urmă cu câteva săptămâni, iar CDC s-a oferit în mod repetat să trimită medici şi asistente, dar China a refuzat de fiecare dată.

Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a declarat în timpul unui interviu, miercuri, că epidemia de virus Wuhan ar încetini punerea în aplicare a acordului comercial SUA-China Faza 1. Mai avem nevoie de încă trei-patru săptămâni de date despre focar, pentru a începe cu adevărat să înţelegem care va fi impactul, a adăugat Mnuchin.

După ce un economist chinez a asigurat publicul că efectul asupra creşterii economice ca urmare a virusului va fi minim, preşedintele Xi Jinping şi liderii Partidului Comunist Chinez au ordonat oficialilor locali să accelereze relansarea economiei Chinei, inclusiv să ordone redeschiderea fabricilor locale şi birourilor.

Măsura este intens criticată de analişti, care susţin că virusul are o răspândire extrem de agresivă şi că redeschiderea locurilor de muncă va avea ca efect explozia ratei îmbolnăvirilor.

Anterior, preşedintele Xi Jinping şi conducerea Partidului Comunist au anunţat o listă de măsuri de politică monetară şi fiscală pentru a sprijini economia chineză, inclusiv reduceri de impozite şi relaxare monetară. SURSA: Epoch Times

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Țiitoarea l-a înșelat pe Dragnea! Încornoratul și-a făcut bagajele și a părăsit casa cumpărată cu banii lui

2 Misterul anului / Cine este bărbatul căruia îi făcea sex oral țiitoarea în filmulețul trucat care l-a enervat pe…

3 Rusia, la granițele României? / Manevra președintelui nu mai pare atât de revoltătoare, nu-i așa?

4 Rusia, la granițele României? / Misterul vizitei intempestive în SUA a șefului SRI

5 Scandalul falsului sex oral / „Nu este o gogoriță de cancan, este real și s-ar putea să se transforme într-o che…