Talibanii ''par să aibă un avantaj strategic'' în Afganistan (Pentagon)

Talibanii "par să aibă un avantaj strategic" în prezent în Afganistan, deşi victoria lor este departe de a fi asigurată, a afirmat miercuri şeful Statului Major american, generalul Mark Milley, citat de AFP.

Talibanii controlează "aproximativ jumătate" din districte, dar niciunul din marile oraşe ale ţării, iar armata afgană se regrupează în oraşele mari pentru a proteja populaţia, a subliniat generalul Mark Milley într-o conferinţă de presă.

"O victorie militară automată pentru talibani nu este câştigată dinainte", a adăugat el.

Potrivit şefului de stat major, talibanii controlează 212 din cele aproximativ 400 de districte afgane şi încercuiesc 17 din cele 34 de capitale de provincie.

Armata afgană, dispunând de 300.000 de oameni instruiţi şi echipaţi de occidentali, "are mijloacele" pentru a apăra ţara, a ţinut el să adauge, subliniind că acum totul depinde de "hotărârea şi leadershipul poporului afgan, forţelor afgane şi guvernului afgan".

La rândul său, secretarul Apărării, Lloyd Austin, a făcut cunoscut că Statele Unite au predat vineri armatei afgane trei elicoptere de lupta Blackhawk şi că vor urma alte echipamente.

Foto: (c) Ken Cedeno/REUTERS


"Rămânem angajaţi să ajutăm armata afgană şi guvernul afgan în viitor", a spus el.

Miercuri, talibanii au anunţat că vor lupta numai dacă vor fi atacaţi în cursul Eid al-Adha, sărbătoarea musulmană a Sacrificiului, însă fără a decreta un armistiţiu oficial.

Insurgenţii desfăşoară din mai o ofensivă în toate direcţiile împotriva forţelor afgane, pe fondul operaţiunilor de retragere definitivă a forţelor internaţionale din Afganistan, prevăzute să se încheie la sfârşitul lui august. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

2 Țara în care am ajuns să trăim...

3 VIDEO Așa o fi? / Imagini din sursă oficială cu un OZN?

4 Ce se ascunde sub șantierul Autostrăzii Vestului. Descoperirea impresionantă la săparea primului tunel de la Holdea

5 „Moarte României!” / Titlu delirant în presa rusă / Experți militari ruși sugerează bombardarea Bucureștiului: „E o reacție adecvată”