Țara în care am ajuns să trăim...

Un cămătar din Giurgiu l-a forțat pe cel care l-a denunțat cu 11 ani în urmă să-i dea o despăgubire de 130.000 de euro prin intermediul altui interlop. Poliția a intrat însă pe fir.

”În perioada 2024 – 2025, primul inculpat, prin intermediul celui de al doilea inculpat și prin constrângere, a încercat să determine partea vătămată să le remită suma de 130.000 de euro. Suma respectivă ar fi reprezentat o despăgubire pentru faptul că persoana vătămată a formulat un denunț împotriva primului inculpat în cursul anului 2014, fapt ce a determinat constituirea unui dosar penal care s-a soldat cu condamnarea primului inculpat și a altor persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, camătă și spălare de bani.

Ca urmare a acestor activități de constrângere, la data 08.10.2025, cel de al doilea inculpat a fost prins în flagrant delict după ce a primit suma de 150000 lei de la partea vătămată.”, a transmis Ministerul Public.

Un interlop l-a forțat pe cel care l-a denunțat acum 11 ani să-i dea 130.000 € drept despagubire

Conform presei locale, unul dintre inculpați, Octavian Stoica, a făcut parte dintr-o grupare de cămătari care acţiona în judeţele Teleorman şi Giurgiu, fiind condamnat în anul 2017 la 11 ani închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat, şantaj, camată şi spălare de bani, conform Cluj Just.

Propunerea de arestare preventivă a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București.


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu