Țara în care am ajuns să trăim...

Cine conduce revolta anti-Bolojan a primarilor de comune: Emil Drăghici, fost turnător al Securității, primar peste comuna Vulcana Băi din Dâmbovița din 1990, pensionar cu o avere impresionantă. Drăghici este, oficial, independent, dar coopereză foarte bine cu PSD, care deține majoritatea în Consiliul Local, scrie defapt.ro .

El conduce din 1997 Asociaţia Comunelor din România.

Datele publicate în Monitorul Oficial arată că Drăghici a colaborat cu Securitatea între 1982 și 1987 și „a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, precum: ascultarea și colportarea știrilor transmise de posturile de radio interzise – nota informativă din 25.07-1984; comentarii negative la adresa conducerii de partid și de stat din țara noastră, sub regimul comunist – nota informativă din 16.06.1982.”. Un fost membru PNL ar fi fost internat la psihiatrie - un mod obișnuit al regimurilor comuniste de a-i trata pe disidenți - urmare a turnătoriilor lui Drăghici: „Vom întreprinde măsuri de internare medicală prin organele de miliție”, se arăta într-o notă a Securității.

Pensionar cu o pensie netă, în 2023, de 65.628 de lei, primarul din Vulcana Băi a strâns o avere impresionantă: peste două hectare de pădure, aproape două hectare de teren agricol - ambele fiind moștenite - o casă de peste 260 mp, două mașini și conturi bancare sau investiții de peste 350.000 de lei.

În ultima declarație de avere apare o sumă de 113.727 de lei venoituri din Declarația 205 - formularul fiscal anual depus la ANAF de plătitorii de venituri (firme, bănci, etc.) pentru a raporta impozitele reținute la sursă din dividende, dobânzi, jocuri de noroc, lichidări sau alte surse.

Drăghici a încasat peste 33.000 de lei de la ministerul de Finanțe, fiind membru al comisiei de aprobare a împrumuturilor locale - comisia se întrunește lunar, deci acesta încasează circa 2.750 de lei pentru o ședință de câteva ore.


Citește și:

populare
astăzi

1 INTERCEPTĂRI „1, 2, 3.. 8, 9. ‘Ai să-mi bag ****! / Să-l iau, în **** mea … Hai aici!” / Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în t…

2 „Mă cutremur să mă gândesc ce se va întâmpla”

3 5 lucruri pe care orice om de bun-simţ trebuie să le ştie despre pesediști

4 De citit... / „Sunt român, în ciuda numelui, şi tot repet neobosit că m-am săturat să aud despre ce n-a funcţionat”

5 Amănunte picante despre Cristian Anton, fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu