Țara în care românii sunt tratați din start ca niște infractori și sunt alungați. „Am fost băgați la grămadă cu 50 de indieni”

Țara în care românii sunt tratați din start ca niște infractori și sunt alungați. „Am fost băgați la grămadă cu 50 de indieni”

România este membră a Uniunii Europene și e în topul țărilor cu cele mai puternice pașapoarte din lume, ceea ce teoretic ar trebui să le garanteze accesul românilor în multe alte state, fără vize. În realitate, există încă țări unde românii sunt tratați din oficiu ca niște infractori și de multe ori li se refuză accesul.

Românii au de cele mai multe ori probleme când vor să viziteze Mexicul. FOTO Pixabay

Franța, Germania, Italia și Spania au ajuns în fruntea clasamentului conform Henley Passport Index, alături de liderul de până acum, Singapore. În schimb, România este pe locul 13, pe care îl împarte cu Bulgaria și Croația.

Henley Passport Index evaluează pașapoartele țărilor în funcție de numărul de locuri în care posesorii lor beneficiază de acces fără vize. Clasamentul este actualizat în mod regulat pe măsură ce informațiile pentru fiecare țară se modifică, iar ultimul top e din luna ianuarie a acestui an.

Dacă în teorie pașaportul românesc este unul dintre cele mai puternice, în practică lucrurile stau altfel, de multe ori. Iar de multe ori românii află asta pe propria piele și au serios de suferit. Este și cazul unor turiști care au ales să își petreacă vacanța în Mexic, una dintre cele mai apreciate destinații turistice ale lumii.

Un român a postat întreaga experiență pe un grup de Facebook, însă nu este singurul care a trăit o experiență de acest fel.

„Nu am găsit nici o postare recentă pe tema asta, dar noi tocmai ce am fost reținuți la imigrări 8 ore. Telefoane confiscate, nicio explicație și băgați la grămadă într-o încăpere de 30 mp cu încă 50-60 de indieni, chinezi etc. Am fost singurii europeni, doar eu cu soția plus încă un român care era singur. Ne-am simțit ca ultimii infractori. Cea mai urâtă experiență pe care am trăit-o până acum în peste 50 de țări vizitate”, și-a început el postarea.

Ca la pușcărie

Bărbatul spune că avea toate actele în regulă și nu înțelege de ce vameșii mexicanii s-au purtat în acest mod.

„Niciun motiv de a fi suspecți din punctul meu de vedere, mai ales ca am în pașaport peste 30 de vize din toată lumea din China, Maldive, Maroc etc. Am avut cazările listate în spaniolă, chitanță de închiriere mașină pe perioada șederii, bilet de întoarcere, bani cash suficienți, pe card la fel. Orice întrebam nu răspundea nimeni și ne trimitea la plimbare să așteptăm. Fără apă, fără mâncare. După 12 ore de zbor. La baie cu gardian însoțitor”, a mai scris el.

Apoi, și-a continuat ideea și a mărturisit că niciodată nu va mai opta pentru o vacanță în Mexic. „Nu vreau să sperii pe nimeni, dar eu am studiat acest grup și am văzut că nu mai exista această problemă cu românii. Ei bine, ea există! Baftă celor care vor să își încerce norocul, dar eu a doua oară nu aș mai repeta experiența nici cu biletele de avion gratis”, și-a încheiat el postarea.

Mesajul său nu a rămas fără ecou, iar zeci de români au răspuns, în timp ce unii dintre ei au semnalat faptul că au trăit experiențe similare umilitoare.

E ruletă. Nu pot înțelege pe absolut nimeni care se duce în Mexic «în vacanță», de ce atâta disperare să riști să fii sechestrat și returnat fără niciun motiv, de parcă s-au terminat de vizitat toate celelalte țări din lume. Măcar noi nu știam, am fost primii care am pățit-o acum trei ani, dar dacă nu învățați din experiență noastră/altora, meritați ce vi se întâmplă”, a scris cineva.

„Oamenii până nu sunt pățiți nu înțeleg”

„Nu ai cu cine vorbi, oamenii până nu sunt pățiți nu înțeleg. Nu vezi absolut mereu, ai scris, dar văd că oamenii vor să ia numai țeapă și dacă nu le mai ziceai tu și ceilalți mai ziceam”, a comentat altul.

Autorul postării inițiale a reacționat și a explicat că nu a mai văzut în ultimul an astfel de postări. Asta deși ele au existat, iar „Adevărul” a relatat un astfel de exemplu . „Pentru ca de mai bine de un an nu s-a mai raportat deloc problema asta? Nu e un motiv suficient de bun?! Sau dacă s-a mai întâmplat, oamenii nu au postat nimic tocmai din cauză că le-a fost groaza de comentarii ca ale voastre”, a intervenit autorul postării inițiale.

Unul dintre internauți i-a răspuns din nou. „Asta era și e problema, comentariile noastre, nu că alegi să îți faci vacanța într-o țară care disprețuiește românii și le face mizerii din astea?! Sau că Președinția, MAE, MAI nu fac nimic să rezolve problema cu Guvernul Mexican? Noi am făcut ce am putut: făcut scandal atunci, apoi «publicitate» în presă tot 2021, de atunci avem și proces cu cele trei entități pentru daune. Oricum, câtă vreme românii (o parte) încearcă via Mexic să ajungă în US și câtă vreme interlopii noștri își fac de cap pe acolo, e clar că nu e loc de mers în vacanțe, că e un risc foarte mare să pățești ce am pățit și noi, din vina altora.”

„Așa am crezut și eu când am mers în 2022 că a fost ceva izolat în 2021, că nu a mai scris nimeni nimic. Dar nu scrie lumea. Se întâmplă foarte des. Cam 10% sunt întorși, reținuți etc”, a scris altcineva.

„Îmi pare rău de experiența negativă. Până la urmă bine că ai trecut și sejur plăcut. Un singur lucru (poate două) nu înțeleg: de ce totuși vreți să călătoriți la Cancun sau Mexic când este situația asta neplăcută? Sunt atâtea alte insule în Carraibe sau în altă parte a lumi unde va puteți simți bine. Plus oceanul e infectat cu alge. A doua, cetățenii români sunt tratați umilitor în Mexic, atunci de ce Ministerul de Externe nu intervine? Vacanță plăcută!”, a scris cineva. A fost imediat contrazis.

Cazuri și cazuri

„Viză SUA? Noi am intrat acum patru zile, zbor de la New York. Nu ne-a întrebat nimic. Știu că pare că nu merită, dar Tulum nu se poate compara cu nimic! Uiți tot când ajungi aici!”, a scris o doamnă.

„Și pe mine m-au reținut patru ore pe motiv că nu aveam cazarea plătită (venisem la prietenul meu care a închiriat un apartament pe termen lung aici cu contract de închiriere). Am arătat dovada plății și contractul de închiriere, biletul de întoarcere etc. După patru ore (fără apă, toaletă însoțită) mi-au spus că trebuie să mă întorc a doua zi cu următorul avion în Frankfurt de unde am avut zborul cu escală. Nu am putut să accept și am început să plâng și să urlu la ei două ore continuu până când probabil nu m-au mai suportat și mi au spus că dacă aștept 20 minute liniștită mă vor lăsa să intru și surprinzător s-au ținut de cuvânt”, a scris altă doamnă.

Și tot ea a adăugat: „Sinceră să fiu, nu aș recomanda nimănui acest risc, după 18 ore de zbor, 30 ore nedormite să mai aștepți încă vreo 24 în aeroport pe jos până la următorul zbor... condiții inumane. Auzisem vag de aceste probleme anii trecuți, toată lumea m-a încurajat să vin pentru că nu se mai întâmplă astfel de cazuri dar iată că se întâmplă și frecvent chiar. Erau ruși, armeni, reținuți în aceeași cameră, nu cred că au o problemă doar cu românii. Plus că am uitat să precizez domnii nu prea vorbesc engleză, deci e ca și cum ai vorbi cu pereții când încerci să le explici situația ta”, a mai completat ea, iar în încheiere a scris și că experiența ei s-a petrecut în urmă cu o săptămână.

Voiam să plec în Cancun, sunt în Cuba! Să nu mai aud de Mexic! Thank you”, i-a mulțumit cineva. „Am trăit și eu cu mama mea exact aceeași experiență, doar că noi am stat 24 de ore. Groaznic”, a scris altă internaută.

Printre cei care au comentat s-a numărat și un mexican care a scris că lucrează în aeroport și îi poate ajuta pe români să ajungă în SUA. „Problema există și e reală”, a sintetizat altcineva.

Deși problemele întâmpinate de de turiștii români nu sunt neapărat noi, iar cazuri asemănătoare au fost relatate în presă, în ultimii ani, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din România nu a fost capabil să rezolve problema. Discuțiile oficialilor români cu omologii lor din Mexic nu au dat rezultate.

Ce spune Ministerul Afacerilor Externe

Pe site-ul MAE există și un comunicat în care recomandă cetăţenilor români să fie extrem de precauţi atunci când călătoresc în Statele Unite Mexicane, ca urmare a creşterii numărului de jafuri şi infracţiuni violente în locurile publice.

„Cetăţenii români care doresc să călătorească în Statele Unite Mexicane sau se află deja pe teritoriul acestei țări, sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Ciudad de Mexico, la adresa de e-mail mexico.consul@mae.ro şi să-şi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă sau să se înregistreze prin intermediul portalului www.econsulat.ro ”, e mesajul MAE.

De altfel, MAE își recunoaște indirect neputința și vin cu o serie de recomandări pentru turiștii români care aleg Mexicul, nu înainte de a le aminti că accesul în această țară le poate fi refuzat.

În condițiile crizei severe a migrației din regiune, se recomandă doar efectuarea călătoriilor esențiale în Mexic, după achiziționarea unor polițe de asigurare care să acopere rambursarea cheltuielilor în cazul nepermiterii intrării în Mexic. În condițiile de mai sus, dacă totuși se dorește efectuarea unor călătorii în scop turistic, recomandăm să se utilizeze serviciile unor agenții de turism autorizate în România, cu lider de grup, cu rezervări plătite în avans care se pot verifica de către autoritățile de frontieră și evitarea utilizării serviciilor unor platforme alternative pentru rezervări sau închirieri de spații de cazare. Imposibilitatea verificării acestor rezervări de către autoritățile mexicane va genera automat nepermiterea intrării pe teritoriul mexican”, se menționează în comunicat.

Nu în ultimul rând, se amintește și că: „Fiecare cetățean român, care dorește să călătorească în scop turistic în Mexic, trebuie să înțeleagă că există riscul unei eventuale nepermiteri a intrării în această țară (în condițiile crizei de migrație menționate mai sus)”, după care urmează recomandările care pot fi citite AICI.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 Așa o fi?

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Sondaj Avangarde / Firea a început să recupereze teren... Piedone, în cădere liberă