Țara lui Plaha/Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, iar presa de investigație a susținut că, deși spion, lucra sub acoperire pentru un mare dezvoltator imobiliar

La finalul anului 2025, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a depus la Curtea de Apel București o acțiune în care a solicitat constatarea calității de lucrător al fostei poliții politice comuniste pentru colonelul în rezervă Teodor Dorobanțu, pensionat din cadrul Serviciului de Informații Externe (SIE) după 1990, dezvăluie g4media.ro .

Contactat de g4media.ro , Dorobanțu a transmis că ”personal am hotărât să nu fac publice punctele mele de vedere în legătură cu demersul CNSAS, lipsit de o motivație reală, argumente și probe temeinice și legale.”

Este cel de-al doilea ofițer din cadrul SIE pentru care CNSAS a inițiat un asemenea demers în decembrie 2025, caz despre care G4Media.ro a scris luna trecută.

În acțiunea depusă la instanță pe 23 decembrie 2025, CNSAS cere unui complet de judecată să constate că în decursul activității sale din cadrul Departamentului Securității Statului, Teodor Dorobanțu a încălcat drepturi fundamentale ale omului în cazul unor persoane. Procesul nu are stabilit, încă, un prim termen de judecată.

Contactat de G4Media.ro, Dorobanțu a recunoscut faptul că a fost informat despre dosar și a declarat printr-un mesaj: ”Am înțeles ce vă mână în luptă și vă felicit pentru sursele ce le aveți în domeniu!!! Personal am hotărât să nu fac publice punctele mele de vedere în legătură cu demersul CNSAS, lipsit de o motivație reală, argumente și probe temeinice și legale. Nu ar ajuta pe nimeni cu nimic. Am telefonul redacției dv. și în măsura în care apreciez că evoluția plângerii CNSAS la Curtea de Apel va avea tangențe cu interesul public, vă voi contacta!!!”

După 1989, mass-media a scris despre Teodor Dorobanțu în noua sa calitate de ofițer în cadrul unui serviciu secret – colonel SIE, poziție combinată cu funcții diplomatice. Un serial de investigații publicat de Evenimentul Zilei în 2008, intitulat Cupola, îl prezenta ca parte a uneia dintre rețelele formate din spioni și oameni de afaceri.

”Au ieşit din negura Războiului Rece după ce, în numele unei ideologii criminale, au spionat NATO şi ţările din lumea liberă. Apoi, au călcat pe morţii Revoluţiei şi, din comunişti, au devenit capitalişti rapace, privatizând reţele de spionaj în filiere de afaceri. Acum, domină economia naţională, aşteptând din umbră miliardele de euro din fondurile europene. (…) Serviciul Imobiliar de Elită. Trei înalţi ofiţeri ai Serviciului de Informaţii Externe (SIE), ieşiţi în rezervă anul trecut, îşi oferă contra cost experienţa unui controversat magnat imobiliar din Bucureşti. Generalii (r) Adrian Isac şi Ion Isar, colonelul (r) Mircea Haş şi colonelul activ Teodor Dorobanţu s-au regrupat într-o reţea financiară constituită în jurul unui mogul de presă şi imobiliar, Marius Locic”, scria Evenimentul Zilei , menționând că Dorobanțu ocupase poziții după 1990 la Ambasadele României din Budapesta și Belgrad.

Colonelul în rezervă Dorobanțu a explicat geneza articolelor prin faptul că la acel moment exista ”o luptă între agenții”. El a obiectat atunci când ne-am adresat cu ”Domnule colonel”, spunând că este ”ministru consilier”, titulatură care apare și pe contul său de Facebook.

Mai recent, la pensie, Dorobanțu a fondat Asociația China-România pentru Promovarea Comerțului Internațional și Economiei (AFPICE) unde a ocupat funcția de secretar general. Într-un grup de pe Facebook dedicat ”prieteniei româno-chineze”, Dorobanțu scria în 2023 că ”am îndeplinit funcția de consul atât la Ambasada României de la Beijing cât și la Consulatul General de la Shanghai!!!”, iar într-o reacție la un articol de presă în care premierul din 2021 se pronunța împotriva investițiilor chineze, reacționa astfel: ”Faceti o mare eroare d-le Catzu, pe care o va plati in timp poporul roman si nu dv. sau rudele dv. Toate statele europene si in mod deosebit tarile dezvoltate din UE fac afaceri cu China si lupta pentru a atrage investitii chineze in economiile lor. Numai dumneata, in calitate de *mare finantist* total ineficient pentru Romania ai decis sa nu accepti investitii din China. Poate ne spui si de ce , sau de unde primesti ordine pe care le pui in practica impotriva Romaniei!!!”

Tot în decembrie 2025, CNSAS a cerut constatarea calității de lucrător al fostei poliții politice pentru Ion Giotoiu , alt ofițer de Securitate devenit colonel SIE după 1989. Contactat de G4Media.ro, Giotoiu a susținut că i se reproșează întocmirea unui raport din 1982 despre poetul și scriitorul Ion Caraion care emigrase în Elveția, țară în care activa pe lângă Ambasada României, ca spion, și Giotoiu.

De-a lungul timpului, și Giotoiu a făcut obiectul mai multor investigații, fie din partea unor jurnaliști, fie a cercetătorului Marius Oprea care a scris mai multe cărți despre activitatea Securității sau a ofițerilor acesteia după 1989. Printre altele, Oprea a dezvăluit că Giotoiu a luat împrumuturi cu dobânzi avantajoase de la Bancorex – o bancă românească înființată în 1968 sub denumirea de „Banca Română de Comerț Exterior” (BRCE) și lichidată în 1999 după ce conducerea a aprobat mii de credite preferențiale care nu au mai returnate.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

2 Profesoara româncă rupe tăcerea despre legătura sa cu Jeffrey Epstein: „Aș vrea să nu-l fi cunoscut niciodată. Sunt revoltată de depravarea sa”

3 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”

4 „Un mic trădător de țară”. Apropiat al lui Trump, acuzații explozive din SUA: George Simion a făcut lobby pentru scoaterea României din Visa Waiver

5 Țara în care am ajuns să trăim...