Tăriceanu, despre o posibilă candidatură la Primăria Capitalei: Analizez foarte serios acest aspect

Tăriceanu, despre o posibilă candidatură la Primăria Capitalei: Analizez foarte serios acest aspect

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu nu exclude o candidatură a sa la Primăria Capitalei, el subliniind că analizează această posibilitate din perspectiva obiectivului strategic al ALDE - intrarea în Parlament.

"Nu vă ascund că sunt mulți colegi din ALDE care consideră că o candidatură a mea la Primăria Capitalei ar fi un plus pentru partid. Și eu analizez foarte serios aceste lucruri din perspectiva obiectivului strategic pe care îl avem și care este intrarea în Parlament. Deci eu subsumez acestui obiectiv strategic toate celelalte acțiuni și ale mele, și ale partidului. Și din acest punct de vedere trebuie să cântăresc foarte bine plusurile și minusurile și vom analiza și sunt convins că împreună vom lua cea mai bună decizie pentru ALDE", a afirmat marți Tăriceanu.

Referindu-se la o eventuală susținere a candidaturii sale de către PSD, Tăriceanu a spus: "În momentul de față este nefiresc să vorbesc de așa ceva din moment ce o astfel de decizie nici nu a fost luată. Analizăm toate plusurile și minusurile".

Întrebat despre posibilitatea ca o astfel de candidatură să modifice susținerea de care beneficiază din partea PSD ca președinte al Senatului, Tăriceanu a explicat că sunt lucruri separate.

"Cred că intrăm pe un teren al speculațiilor, un teren pe care nu vreau să evoluez sub nicio formă pentru că o astfel de candidatură ține cont nu de avantajele sau dezavantajele unei candidaturi în plan personal, ci de un obiectiv mai larg, care este obiectivul nostru de a intra în Parlamentul viitor și de a avea o reprezentare cât mai puternică în Parlamentul viitor, care se va alege la toamnă. Considerentele personale niciodată nu le pun în primul plan. Decizia va fi luată până la data limită de înscriere a candidaturilor. (...) Întotdeauna stau să cântăresc, nu iau deciziile pripit, pentru că e o decizie mult prea importantă pentru ALDE ca să stăm să o jucăm la inspirație", a afirmat Tăriceanu.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…