Tăriceanu, reaudiat în instanță: Rechizitoriul DNA abundă de speculații și bănuieli

Tăriceanu, reaudiat în instanță: Rechizitoriul DNA abundă de speculații și bănuieli

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost reaudiat marți la Înalta Curte de Casație și Justiție, în procesul în care este judecat pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.

Tăriceanu a dat o nouă declarație în acest dosar, după ce unul dintre judecători s-a pensionat și a fost înlocuit de un alt magistrat.

Președintele Senatului a explicat în sala de judecată relațiile pe care le-a avut cu Dan Andronic, Tal Silberstein și Remus Truică, susținând că rechizitoriul întocmit de DNA "abundă de speculații și bănuieli".

"Nu recunosc infracțiunea de care sunt acuzat și mă consider nevinovat. Am parcurs rechizitoriul din nou și am găsit extrem de multe speculații și lucruri false. Așa cum am declarat și în calitate de martor la DNA, am avut relații de familie cu Dan Andronic, iar relația contractuală cu acesta a încetat în momentul în care Andronic i-a acordat consultanță politică lui Traian Băsescu. Am spus că m-am întâlnit sporadic cu Andronic după anul 2009, dar nu am spus că nu m-am întâlnit deloc cu el, pe când procurorul speculează că ne-am întâlnit frecvent. Și Andronic a spus că ne-am întâlnit sporadic. În viziunea mea, există o diferență antagonică între termenul 'sporadic' folosit de mine în declarația de martor și termenul 'frecvent' folosit de procuror în rechizitoriu. De altfel, rechizitoriul abundă de speculații și bănuieli", a spus Tăriceanu.

În legătură cu Remus Truică, Tăriceanu nu a contestat faptul că a participat la un eveniment organizat de acesta, însă a spus că nu a avut o relație personală cu el și nici nu a discutat despre retrocedarea Fermei Băneasa.

"Când am dat declarația de martor la DNA, nu mi-am adus aminte dacă am participat la vreun eveniment organizat de Remus Truică. Este posibil să fi fost la ziua de naștere a acestuia. Nu îmi aduc aminte. În calitate de prim-ministru dădeam curs unor astfel de invitații. Nu am avut o relație personală cu el (...) Nu am avut discuții cu Remus Truică despre cesiunea drepturilor litigioase privind Ferma Băneasa, dar nici cu fosta mea soție", a adăugat președintele Senatului.

Răspunzând unei întrebări, Tăriceanu a recunoscut că, în anul 2008, și-a dat acceptul pentru ca principele Radu să fie numit reprezentant special al Guvernului pentru a promova imaginea României, el fiind un susținător al Casei Regale a României.

Pe de altă parte, Tăriceanu a spus că nu are nicio simpatie pentru Paul al României.

"În ceea ce privește pe Paul Lambrino, am zis, fără eleganță, că este un bastard. Nu aveam nici simpatie față de Paul Lambrino. Nu am avut cunoștință și nici nu m-am implicat în demersurile acestuia de a dobândi Pădurea Snagov ", a încheiat Tăriceanu.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pe 31 octombrie, când vor fi audiați 4 martori, printre care și Ioana Valmar, fosta soție a lui Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.

Procurorii spun că Tăriceanu a susținut în mod nereal că nu a avut cunoștință despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare și nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic și Remus Truică, cu întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”