Tăriceanu vrea să depună din nou proiectul referitor la Autoritatea Independentă de Interceptare a Comunicațiilor

Tăriceanu vrea să depună din nou proiectul referitor la Autoritatea Independentă de Interceptare a Comunicațiilor

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, a anunțat miercuri că săptămâna viitoare, împreună cu alți parlamentari ALDE, va redepune în Parlament propunerea legislativă referitoare la Autoritatea Independentă de Interceptare a Comunicațiilor, act normativ care prevede ca această activitate să nu mai fie în zona serviciilor secrete.

 

"Este un proiect pe care l-am depus în legislatura trecută, dar simpaticele servicii ale Parlamentului clasează toate proiectele care nu au intrat în dezbatere (n.r. în plen, la final de legislatură). Din acest motiv, împreună cu colegii mei am discutat și vom depune din nou acest proiect în procedura legislativă. (...) Vrem ca această activitate să o scoatem din zona serviciilor secrete, pentru că CCR a dat o decizie în acest sens, care trebuie, până la urmă, să se materializeze într-un fel", a afirmat miercuri Tăriceanu, după ședința Biroului Politic Executiv al ALDE.

El susține că serviciile de informații "trebuie să fie extrem de atente cum își calibrează acțiunea".

"Tot ceea ce înseamnă activitatea de poliție judiciară trebuie să fie făcută de poliția judiciară, nu au treabă în această chestiune serviciile de informații. Serviciile de informații, de altfel, trebuie să fie extrem de atente cum își calibrează acțiunea, trebuie sa fie în conformitate și necesitatea este de a se conforma prevederilor constituționale și deciziilor Curții Constituționale. Cred că crearea acestei Autorități va fi o soluție care va ușura situația tuturor. Și, lucrul care este cel mai important, să avem grijă pentru respectul pentru drepturile și libertățile cetățenilor, inclusiv respectul pentru viață privată. Cred că ați văzut de curând în spațiul public o serie de date care au apărut cu privire la numărul extraordinar de mare de ascultări, de interceptări telefonice. Și lucrul acesta vreau să-l punem în ordine. România nu poate să fie, dacă vrea să fie o țară cu adevărat democratică și respectată, nu poate să fie campioană la numărul de interceptări telefonice", a adăugat Tăriceanu.

El a menționat că va face mici completări, dar care nu vor schimba sensul propunerii legislative depuse în urmă cu an și crede că această instituție va fi sub autoritatea Parlamentului.

Tăriceanu a precizat că un alt proiect pe care îl va depune este legea looby-ului.

"În România, din păcate, avem tot felul de excese pe diferite subiecte, printre care și traficul de influență. Ca să reglementăm lobby-ul și să nu mai avem procese, acuzații de trafic de influență, trebuie să legiferăm în mod clar, transparent această activitate care există și este reglementată în toate țările UE (...) Vreau să facem o consultare cu actorii din mediul privat, asociativ", a mai spus Tăriceanu.

Președintele Senatului e explicat că la Camera Deputaților un proiect pe aceeași temă "nu a mai avansat" și de aceea e necesar "un impuls proaspăt".

AGERPRES/(A — autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 VIDEO București 2024...

5 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...