Ţările de Jos declară cod roşu şi suspendă zboruri şi trenuri înainte de venirea furturii Eunice

Autorităţile olandeze au declarat vineri cod roşu în întreaga parte de vest a Ţărilor de Jos înainte de venirea furtunii Eunice, fapt ce a condus la suspendarea a numeroase zboruri şi la paralizarea traficului aerian, precum şi la închiderea mai multor şcoli şi centre de vaccinare, relatează EFE.

Codul roşu declarat de Institutul Regal de Meteorologie ( KNMI) se aplică regiunilor Zeelanda, Noord-Holland şi Zuid-Holland, Friesland şi Flevoland, precum şi zonei de coastă a Mării Wadden, în timp de ce în restul ţării se aplică codul portocaliu, cu excepţia provinciei de Limburg de la graniţa cu Belgia şi Germania.

Companiile feroviare au suspendat la 14:00 ora locală (13:00 GMT) traficul tuturor trenurilor naţionale şi internaţionale.

Recomandările autorităţilor este de a limita călătoriile, inclusiv pe drumurile naţionale, din motive de siguranţă, deoarece furtuna poate conduce la căderi de copaci şi provoca situaţii periculoase, notează compania naţională feroviară NS într-un comunicat.

Majoritatea autobuzelor au circulat în cursul zile de vineri, dar vineri după-amiază vor fi inspectate rutele pentru a verifica siguranţa lor.

Traficul aerian va fi de asemenea afectat de furtună, astfel încât compania olandeză KLM a anunţat că va opera în mod limitat pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, unde se aşteaptă suspendări sau amânări de zboruri.

Schiphol prevede suspendarea a sute de zboruri de-a lungul zilei de vineri, dintre care 167 doar ale companiei KLM înainte de venirea furtunii Eunice.

Având în vedere că rafalele de vânt nu vor scădea din intensitate multe şcoli au fost închise iar majoritatea centrelor de vaccinare şi de testare pentru COVID-19 şi-au închis vineri porţile, potrivit televiziunii publice olandeze.AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

2 De citit... / Din acest material rezultă clar încotro se îndreaptă Lumea...

3 Ce a descoperit un cunoscut vlogger în țara pe care toți o dau ca model României: „M-am înșelat amarnic”

4 Epstein a dus o româncă „foarte drăguță” la Palatul Buckingham pentru prințul Andrew: „Niciun bărbat nu se uită la hainele tale”

5 Cina „sălbatică” a lui Epstein cu miliardarii lumii: Elon Musk, Mark Zuckerberg și Peter Thiel, surprinși la aceeași masă, în 2015