Tenis - Australian Open: Wozniacki - Voi aborda finala ca pe fiecare alt meci de aici

Tenis - Australian Open: Wozniacki - Voi aborda finala ca pe fiecare alt meci de aici

Daneza Caroline Wozniacki, cap de serie numărul doi, care va disputa sâmbătă finala feminină a turneului de tenis Australian Open împotriva româncei Simona Halep, favorita numărul unu, a dezvăluit pentru site -ul WTA că vrea să abordeze acest meci ca pe oricare altul disputat până acum în primul Grand Slam al anului.

Dacă va câştiga finala, Wozniacki va intra în posesia primului ei trofeu de Grand Slam şi va redeveni nr. 1 WTA, după o pauză mai mare de 7 ani.

''Voi încerca să abordez meciul de mâine în acelaşi fel în care am jucat fiecare meci aici. Sincer, victorie sau înfrângere, soarele va răsări mâine, va fi ca orice altă zi. Voi fi aceeaşi persoană, voi avea aceeaşi familie şi aceiaşi prieteni în jurul meu. Victorie sau înfrângere, atât timp cât am dat totul, pot fi mândră de mine însumi şi fericită indiferent de ce rezultat va fi'', a declarat jucătoarea daneză, care a mai jucat două finale de Grand Slam, la US Open (2009, 2014).

Wozniacki a dezvăluit că a avut mai multe emoţii înainte de semifinala cu Elise Mertens, decât înaintea finalei cu Simona Halep: ''Sunt stimulată. Mă simt chiar bine. Cred că am fost mai nervoasă înaintea semifinalei. Cred că a existat multă presiune pe mine şi multe aşteptări. Cred că vor dispărea mâine când voi juca împotriva Simonei, care este o mare jucătoare. Numărul 1 în lume. Cred că e o poveste amuzantă, numărul 1 şi numărul 2 joacă una împotriva alteia pentru locul numărul 1 în clasament şi pentru primul lor Grand Slam. Cred că e grozav. Pentru aceste momente ne-am antrenat, pentru aceste momente ne-am pregătit în toată cariera noastră. Voi intra pe teren să lupt şi să dau totul acolo cu speranţa că va fi suficient de bine''.

Jucătoarea daneză a opinat că acest turneu de Grand Slam a avut multe surprize în primele tururi, pentru că jucătoarele mai slab cotate nu aveau nimic de pierdut.

''Până acum a fost un Grand Slam foarte dificil, în special pentru mine. Am jucat multe meciuri şi a fost grozav să-mi intru în ritm. Aici de obicei jucătoarele outsidere au un mic avantaj, pentru că nu au nimic de pierdut, au avut un început de sezon bun şi s-au simţit puternice şi sănătoase. Iar tu nu cunoşti anumite jucătoare, pentru că apar mereu unele noi la început de an. De asta cred că au fost multe surprize în primele tururi. Am fost aproape să fiu eliminată şi eu, dar am reuşit să trec mai departe şi asta mi-a dat puţin mai mult calm'', a explicat Caroline Wozniacki.

Simona Halep este prima jucătoare română care a ajuns în finala turneului Australian Open şi poate deveni a doua care câştigă un titlu de Mare Şlem, după ce Virginia Ruzici, managerul său, a cucerit titlul în 1978 la Roland Garros.

În finala de sâmbătă (10,30, ora României), de la Melbourne, Halep o va înfrunta pe Wozniacki, numărul doi mondial, într-un meci care are ca miză atât primul titlu de Mare Şlem pentru ambele jucătoare, cât şi poziţia de număr unu mondial în clasamentul WTA ce va fi publicat luni.

AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”