Tenis - Fed Cup: Segărceanu - Nu a fost o decizie uşoară, dar în prima zi vom începe cu Mihaela

Trimisul special al AGERPRES, Teodor Ciobanu, transmite: Căpitanul-nejucător al echipei feminine de tenis a României, Florin Segărceanu, a admis că a avut o decizie grea de luat în stabilirea rachetei a doua pentru partidele de simplu, dar a mizat pe Mihaela Buzărnescu datorită formei din ultimele săptămâni şi din antrenamentele de la Rouen.

Mihaela Buzărnescu (30 WTA) o va întâlni pe Caroline Garcia (21 WTA), în premieră, în a doua partidă de simplu programată sâmbătă în semifinala Fed Cup, România - Franţa, de la Kindarena. În meciul cu Cehia, Buzărnescu a pierdut ambele partide, disputate cu Karolina Pliskova respectiv Katerina Siniakova, iar Irina Begu şi chiar Monica Niculescu erau opţiuni de asemenea viabile.

''Aveam două opţiuni, nu a fost o decizie uşoară, dar în prima zi vom începe cu Mihaela şi apoi totul este posibil, în funcţie de scor, de ceea ce se întâmplă. Mihaela a avut o perioadă bună în ultimele două săptămâni, a arătat o formă bună în antrenamente, arată pregătită şi am decis să mergem pe mâna ei'', a declarat Florin Segărceanu după tragerea la sorţi de vineri.

Segărceanu s-a declarat un pic surprins de alegerea Kristinei Mladenovic în locul lui Alize Cornet pentru a doua jucătoare de simplu a Franţei: ''Puţin (surprins), aş spune că da. Dar, explicaţia am auzit-o din partea căpitanului francez, că, probabil din punct de vedere al stilului de joc, Mladenovic este singura care poate să-i pună, într-o zi bună, probleme Simonei şi probabil din acest motiv. Mladenovic are un stil agresiv de joc şi în cazul în care are o zi bună, cu ajutorul spectatorilor, s-ar s-ar putea să reuşească acest lucru. Personal nu cred şi nu vreau să cred. Are un stil de joc cu serviciu puternic şi lovituri decisive''.

Între 1.000 şi 2.000 de români sunt aşteptaţi să ia cu asalt Palatul Sporturilor Kindarena pentru a încuraja şi a susţine echipa României în tentativa ei de a se califica pentru prima oară în finala Fed Cup.

''Am auzit de 1.000, 1.500, acum de 2.000 de fani, oricum înseamnă foarte mult. Ne bucurăm, pentru că avem nevoie de o asemenea susţinere, deoarece ne aşteptăm din partea publicului francez să-şi susţină foarte bine echipa. Sunt foarte gălăgioşi şi atunci o să avem şi noi de partea noastră un avantaj'', a subliniat Segărceanu.

România şi Franţa se vor înfrunta pe 20 şi 21 aprilie, la Rouen, în Kindarena, pe zgură, în semifinalele Fed Cup. Echipa Franţei este compusă din Alize Cornet, Caroline Garcia, Pauline Parmentier, Kristina Mladenovic şi Fiona Ferro, iar selecţionata României este alcătuită din Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu şi Raluca Olaru.

În sferturile Grupei Mondiale a Fed Cup, România a învins echipa Cehiei, deţinătoarea trofeului, cu 3-2, prin punctele obţinute de Simona Halep, victorioasă în ambele partide de simplu, şi de perechea Irina Begu/Monica Niculescu, în timp ce Franţa a dispus cu 3-1 de Belgia.

România înfruntă Franţa pentru a doua oară în Fed Cup. Primul meci s-a disputat în 1976, când româncele Virginia Ruzici şi Florenţa Mihai s-au impus cu 3-0 în finala turneului de consolare al competiţiei găzduite de Philadelphia (SUA). AGERPRES/(editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Afacere PSD de familie pe fonduri UE: nepoata lui Grindeanu, angajată de CJ Timiș / Partener este Inspectoratul Școlar condus de mama sa, consilier jude…

2 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani

3 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

4 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

5 Tensiuni mari în PSD / „Dacă nu ne place Niculescu, îl dăm jos în șase luni”