Tenis: Anett Kontaveit s-a calificat fără probleme în semifinalele turneului Transylvania Open

Jucătoarea estoniană de tenis Anett Kontaveit, a doua favorită, s-a calificat uşor în semifinalele turneului Transylvania Open (WTA 250), care are loc în BT Arena din Cluj-Napoca şi e dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, vineri, după ce a dispus de ucraineanca Ahelina Kalinina, cu 6-3, 6-1.

Kontaveit (25 ani, 14 WTA), care este în cursă pentru calificarea la Turneul Campioanelor, a obţinut victoria în doar 62 de minute.


Jucătoarea baltică a ajuns la opt victorii consecutive în circuit, după ce în weekend a câştigat titlul la Moscova.

Kalinina (24 ani, 59 WTA) este a doua ucraineană care pierde în sferturi la Cluj-Napoca, după Lesia Ţurenko. Ucraina mai are o reprezentantă, pe Marta Kostiuk, care o va înfrunta, în ultimul meci de vineri, pe britanica Emma Răducanu.

Anett Kontaveit va juca în semifinalele turneului Transylvania Open contra suedezei Rebecca Peterson, care a învins-o pe Ţurenko în trei seturi, cu 6-2, 3-6, 6-3. AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /