Tenis: Cîrstea și Niculescu au adus României punctul de onoare în meciul cu Belgia, din Fed Cup

Sorana Cîrstea și Monica Niculescu au învins cu 6-2, 6-0 cuplul Kirsten Flipkens/Maryna Zanevska și au adus echipei României punctul de onoare în meciul cu Belgia, câștigat cu 3-1 de aceasta, duminică, la Sala Polivalentă din București, în primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup.

Româncele au dominat categoric acest meci fără miză, obținând victoria într-o oră și 9 minute, după zece ghemuri consecutive. Belgiencele au câștigat primul ghem al confruntării, Cîrstea și Niculescu au întors scorul (2-1), dar Flipkens și Zanevska au reușit un break și au făcut 2-2, după care pe teren a fost o singură echipă, Sorana și Monica făcând spectacol prin execuțiile lor.

Belgia și-a asigurat victoria după ce a câștigat primele trei meciuri de simplu. Sâmbătă, Kirsten Flipkens a învins-o pe Monica Niculescu în două seturi, cu 6-3, 6-4, iar Yanina Wickmayer a trecut în trei seturi de Sorana Cîrstea, cu 7-6 (4), 5-7, 7-5, iar duminică Elise Mertens a dispus de Irina Begu cu 3-6, 7-5, 7-5. Al patrulea meci de simplu nu s-a mai desfășurat.

Belgia va juca baraj pentru promovarea în Grupa Mondială a Fed Cup, iar România va juca unul de menținere în Grupa Mondială II, pe 22-23 aprilie.

România și Belgia s-au mai înfruntat de trei ori până acum în Cupa Federației, Belgia învingând de fiecare dată: în 1975 a fost 2-0, la Aix-en-Provence (Franța), în sferturile Grupei Mondiale, iar în 1995, Belgia s-a impus cu 2-1 și apoi cu 3-0, în decurs de trei zile, la Murcia, în Grupa I valorică a zonei Europa-Africa a competiției.

Meciul cu Belgia a consemnat debutul lui Ilie Năstase în postura de căpitan nejucător al echipei României. România nu a putut conta în acest meci pe cea mai bună jucătoare a sa, Simona Halep (4 mondial), accidentată, în timp ce Irina Begu s-a confruntat cu probleme stomacale săptămâna aceasta și nu a intrat decât duminică.
AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană