Tenis: Djokovic - Chardy şi Nadal - Djere, în primul tur la Australian Open

Sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial şi deţinătorul trofeului, îl va înfrunta pe francezul Jeremy Chardy în primul tur al Openului Australiei la tenis, primul turneu de Mare Şlem al anului, dotat cu premii totale în valoare de 71,5 milioane dolari americani, care va debuta luni la Melbourne.

Spaniolul Rafael Nadal, al doilea favorit al competiţiei, îl va avea ca adversar pe sârbul Laslo Djere, în timp ce austriacul Domic Thiem (nr. 3), finalistul ediţiei trecute, îşi va începe campania din acest an împotriva kazahului Mihail Kukuşkin, conform tragerii la sorţi care a avut loc vineri.

Un alt candidat la titlu, rusul Daniil Medvedev (nr. 4), va juca în meciul de debut împotriva canadianului Vasek Pospisil, grecul Stefanos Tsitsipas (nr. 5) îl va înfrunta pe francezul Gilles Simon, în timp ce germanul Alexander Zverev (nr. 6) va debuta împotriva americanului Marcos Giron.

Jucătorul moldovean Radu Albot îl va avea ca adversar în primul tur pe spaniolul Roberto Bautista Agut, cap de serie numărul 12.

Marele absent al ediţiei din acest an a Openului Australiei este elveţianul Roger Federer, câştigătorul a şase trofee la Melbourne, care nu este complet refăcut după două intervenţii chirurgicale la piciorul drept şi a fost nevoit astfel să declare forfait, după 21 de participări consecutive la primul turneu de Mare Şlem al anului.

Iată posibilele dueluri din optimilor de finală ale Australian Open 2021:
Novak Djokovic (Serbia/N.1) - Milos Raonic (Canada/N.14)
Gael Monfils (Franţa/N.10) - Alexander Zverev (Germania/N.6)
Dominic Thiem (Australia/N.3) - Pablo Carreno Busta (Spania/N.15)
Denis Shapovalov (Canada/N.11) - Diego Schwartzman (Argentina/N.8)
Andrei Rublev (Rusia/N.7) - Roberto Bautista (Spania/N.12)
David Goffin (Belgia/N.13) - Daniil Medvedev (Rusia/N.4)
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.5) - Matteo Berrettini (Italia/N.9)
Fabio Fognini (Italia/N.16) - Rafael Nadal (Spania/N.2).
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est