Tenis: Gabriela Ruse a câştigat turneul Winners Open

Tenis: Gabriela Ruse a câştigat turneul Winners Open

Elena Gabriela Ruse a câştigat, duminică, turneul demonstrativ de tenis Winners Open de la Cluj-Napoca, după ce a învins-o în finală pe Irina Begu cu 6-4, 6-3.

Ruse (177 WTA) a fost mai agresivă şi mai inspirată, obţinând victoria în două seturi, după o oră şi 23 de minute. Ruse a încheiat cu victorii pe linie competiţia de la Cluj, patru din patru, şi a primit un cec de 10.000 de dolari din partea Simonei Halep.

Gabriela Ruse a început în trombă finala şi a condus cu 4-0, având şi minge de 5-0. Begu (81 WTA) a avut un reviriment şi s-a apropiat la 4-5, având chiar minge de egalare (5-5), dar Ruse a gestionat bine finalul primului set, adjudecat cu 6-4.

În actul secund, Begu a făcut primul break şi a condus cu 2-1, dar imediat Ruse a reuşit un contrabreak. Ruse, care a servit în general bine (trei ghemuri albe în setul al doilea), a reuşit un nou break la 4-3 în favoarea sa, iar apoi a încheiat conturile, cu 6-3.

Turneul, dotat cu premii în valoare de 30.000 de dolari, a fost primul turneu de tenis care a avut loc în România de la ridicarea restricţiilor impuse în contextul epidemiei de coronavirus, pe zgură, la baza sportivă Winners Sports Club din Cluj-Napoca, respectându-se măsurile autorităţilor care reglementează desfăşurarea competiţiilor sportive în contextul pandemiei de coronavirus.

La turneu au participat şase jucătoare române, Irina Begu (81 WTA), Irina Bara (159 WTA), Jaqueline Cristian (162 WTA), Gabriela Ruse (177 WTA), Georgia Crăciun (354 WTA), Miriam Bulgaru (387 WTA).

Accesul publicului a fost interzis, meciurile fiind transmise live pe postul DigiSport şi pe pagina de Facebook a Sports Festival .

Turneul se va încheia cu meciul demonstrativ de dublu mixt, de la ora 16:30, care va opune perechile Simona Halep/Horia Tecău, respectiv Marius Copil/Gabriela Ruse.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Mini-autostrada Clujului, pregătită de inaugurare. Imagini de pe șantierul primului drum expres din nord-vestul României

2 BREAKING „De ce să sufere toată România din cauza celor 1.000 de șmecheri?” / Iancu Guda a publicat lista cu cei mai mari 1000 de datornici la stat

3 Surprinzătoarea postare a Ambasadei SUA la București...

4 România, Ciolacu, decembrie / „Goluri temporare de casă consecutive în Trezorerie”

5 VIDEO Priviți, accidentul cu șase mașini de pe Autostrada Soarelui, filmat de camera de la bordul unui vehicul