Tenis: Irina Begu, în semifinalele turneului de la Indian Wells (WTA 125 K Series)

Tenis: Irina Begu, în semifinalele turneului de la Indian Wells (WTA 125 K Series)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de la Indian Wells (California), de categoria WTA 125 K Series, dotat cu premii totale de 162.480 dolari, în urma victoriei reuşite în faţa americancei Jessica Pegula cu 7-5, 6-1.

Begu (29 ani, 104 WTA) a obţinut victoria într-o oră şi 38 de minute, la prima sa confruntare cu Pegula (26 ani, 78 WTA), cap de serie numărul nouă.

Diferenţa a fost făcută de serviciu, Begu având la primul un procentaj de 68% faţă de 46% Pegula.

Begu şi-a asigurat un cec de 7.530 de dolari şi 57 de puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe ucraineanca Lesia Ţurenko.

Ţurenko (30 ani, 152 WTA) are 3-1 în meciurile directe cu Begu, pe care a învins-o în 2011 la Acapulco, în sferturi, cu 6-3, 6-4, în 2014 la Taşkent, în optimi, cu 3-6, 6-1, 7-6 (3), şi în 2016 la US Open, în primul tur, cu 6-0, 6-4. Irina a obţinut singura victorie în 2015, la Wimbledon, în turul secund, cu 7-5, 6-7 (4), 7-5.

Săptămâna aceasta, Begu le-a eliminat pe rând pe Mona Barthel (Germania), Taylor Townsend (SUA/N.4), Kristie Ahn (SUA/N.14) şi Jessica Pegula (SUA/N.9), iar Ţurenko a trecut de Danielle Lao (SUA), Varvara Graceva (Rusia/N.16), Katie Boulter (Marea Britanie) şi Olga Danilovic (Serbia). AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Cine sunt „valorile speciale” cărora le datorăm condamnarea României la CEDO în dosarul Danileț. Cu nume și prenume

2 „Nu mai suntem lăsați să lucrăm cu cel mai competent corp polițienesc din MAI” / Un ofițer din MAI confirmă / Mărturia unui procuror DNA despre cum a ajun…

3 Fost șef OMV / România are obligația morală de a da Austriei gazele din Marea Neagră

4 Stolojan, atac la guvern / „Pensionarii care provin din clasa de mijloc (care a avut venituri salariale între 3.000 și 10.000 mii de lei brut) au puter…

5 Tudorel Toader face dezvăluiri din culisele mandatului său de ministru: „La legile justiției s-a creat o psihoză” / „Dragnea insista să modificăm conţin…