Tenis: Irina Begu renunţă la colaborarea cu antrenorii Apostu-Efremov şi Cruciat

Jucătoarea română de tenis Irina-Camelia Begu (28 ani), aflată pe locul 59 în clasamentul mondial de simplu, a anunţat, joi, pe Facebook, că renunţă la colaborarea cu antrenorii Artemon Apostu-Efremov şi Adrian Cruciat.

''Nu mi-a fost uşor să iau această decizie, însă după 5 ani de colaborare am decis să închei un capitol din viaţa mea. Au fost 5 ani extraordinari, cu multe reuşite şi cu atingerea obiectivelor propuse. Vreau să le mulţumesc băieţilor Artemon Apostu-Efremov şi Adrian Cruciat pentru devotamentul lor, prietenia şi profesionalismul de care au dat dovadă. Voi păstra întotdeauna o relaţie specială cu ei şi le doresc din suflet mult succes în noile colaborări'', a scris Begu în mesajul său.

În ultimii cinci ani, Begu a câştigat trei din cele patru titluri WTA la simplu (Seul - 2015, Florianopolis - 2016, Bucureşti - 2017), jucând şi o finală (Moscova - 2014). De asemenea, şi-a trecut în palmares şapte titluri WTA la dublu (2013 la 's-Hertogenbosch, 2014 - Rio şi Seul, 2017 - Bucureşti şi Tianjin, 2018 - Shenzhen şi Bucureşti), jucând alte trei finale.

Begu nu a mai câştigat un meci de simplu în circuitul profesionist de la Roland Garros (mai), având şapte înfrângeri consecutive.

Irina Begu (26 WTA la dublu) nu a precizat care va fi următorul său antrenor.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Ultima șmecherie a PSD

2 Radu Drăgușin, profit de sute de mii de euro din imobiliare, după o investiție făcută la 20 de ani

3 „Cea mai mare schimbare din medicină de la descoperirea antibioticelor”

4 Dezvăluiri de alcov în cercul lui Trump? / Scrisori intime ale asistentei Natalie Harp, date publicității

5 Milionarul Mitică Dragomir / „La 17 ani, mâncam un sfert de pâine la două zile. Mi-e frică de sărăcie!”