Tenis: Mihaela Buzărnescu, învinsă în primul tur la Limoges (WTA)

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu, a fost învinsă de luxemburgheza Mandy Minella, cu 6-4, 5-7, 6-4, miercuri, în prima rundă a turneului WTA de la Limoges (Franţa), dotat cu premii totale de 125.000 de dolari.

Mihaela Buzărnescu, locul 24 WTA, s-a înclinat după două ore în faţa unei jucătoare aflate pe locul 111 în ierarhia mondială. Românca va primi un cec de 847 de euro şi un punct WTA pentru participare.

După cum s-a anunţat, Ana Bogdan, a patra favorită, şi Monica Niculescu, a cincea favorită, s-au calificat în optimi la Limoges.

Principalele favorite la dublu sunt Buzărnescu şi Niculescu, care vor întâlni joi perechea cehă Petra Krejsova/Jesika Maleckova.
AGERPRES 


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică

5 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice