Tenis: Novak Djokovic ar putea juca prima oară în acest an la Dubai (21-26 februarie)

Tenismanul sârb Novak Djokovic, nr. 1 mondial, expulzat din Australia chiar înaintea debutul primului Grand Slam al anului de la Melbourne, ar putea juca la turneul ATP de la Dubai (21-26 februarie), unde se află pe lista de participanţi, informează L'Equipe.

Ţara gazdă a turneului ATP 500 de la Dubai, Emiratele Arabe Unite, nu condiţionează viza de intrare de vaccinarea obligatorie contra Covid-19 şi Novak Djokovic nu va mai întâmpina problemele din Australia.

Pe lista provizorie a jucătorilor înscrişi la Dubai mai figurează rusul Andrei Rublev, italianul Jannik Sinner, canadienii Felix Auger-Aliassime, Denis Shapovalov, francezul Gael Monfils şi spaniolul Roberto Bautista Agut.

Campionul sârb a mai câştigat acest turneu în 2020, când l-a învins pe grecul Stefanos Tsitsipas.

În martie, la turneele de la Indian Wells şi Miami, Novak Djokovic va avea probleme cu intrarea în SUA dacă nu se imunizează până atunci.

Djokovic, nevaccinat contra Covid-19, a primit o derogare medicală pentru a se putea deplasa în Australia, dar când sârbul a ajuns pe aeroportul din Melbourne, viza i-a fost anulată, iar jucătorul a fost plasat în detenţie, în aşteptarea deportării. Un prim apel i-a permis să iasă la antrenamente, cu speranţa că va putea disputa turneul, pentru a cuceri a zecea sa coroană la Australian Open, sinonimă cu al 21-lea titlu de Grand Slam, un record pentru tenisul profesionist. A urmat însă a doua anulare a vizei din partea ministrului Imigraţiei şi un tribunal de apel a validat această decizie, astfel că sârbul a fost nevoit să părăsească Australia. AGERPRES


populare
astăzi

1 Putin „își roade unghiile”, în timp ce SUA și Israelul lovesc Iranul. Experții avertizează: „Rusia va pierde un partener militar vital”

2 LIVE Război în Orientul Mijlociu. Israel și SUA au atacat Iranul, palatul ayatolahului Khamenei a fost distrus. Teheranul a lansat rachete în Israel, …

3 Poveste de film din Japonia / Un bărbat a plătit 24 de ani chiria la un apartament gol ca să-l prindă pe ucigașul soției lui

4 BREAKING Cine sunt oficialii de la vârful puterii din Iran uciși în atacurile SUA-Israel

5 VIDEO Priviți, așa ceva se vede rar!