Tenis: Rafael Nadal a câștigat pentru a treia oară Openul Statelor Unite (FOTO/VIDEO)

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a câștigat pentru a treia oară în cariera sa Openul Statelor Unite, învingându-l în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-4, după două ore și 27 minute de joc, pe sud-africanul Kevin Anderson, în finala desfășurată duminică la Flushing Meadows.

 În vârstă de 31 ani, Nadal și-a trecut cu această ocazie în palmares al 16-lea său titlu de Mare Șlem și al doilea din acest an, după cel de la Roland Garros, cucerit în luna iulie (pentru a 10-a oară în carieră). El se află acum la doar trei trofee de liderul absolut, elvețianul Roger Federer (19 titluri), eliminat în sferturile de finală la New York.

Campionul iberic, care a mai câștigat trofeul la competiția de la New York în 2010 și 2013, are acum un total impresionat de 74 de titluri în circuitul profesionist.

Rafael Nadal a disputat cu această ocazie a 23-a finală de Grand Slam din cariera sa, comițând doar 11 greșeli neforțate în fața lui Anderson, ocupantul locului 32 în ierarhia ATP, aflat în premieră în finala unui turneu major.

Victoria de la Flushing Meadows i-a adus lui Nadal un cec în valoare de 3,7 milioane dolari, în timp ce adversarul său din finală a fost recompensat cu 1,825 milioane dolari.

AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit...

2 „Operațiunea Epic Fury a fost de o aroganță uluitoare. Un atac nuclear ar aduce Armaghedonul”

3 Scandal uriaș într-un colegiu de elită: fiul Marei Bănică ar fi fost bătut cu picioarele de un profesor. Poliția a emis ordin de protecție

4 Netanyahu, iritat după ce planurile Mossad privind o revoltă în Iran au eșuat: „scenariul rapid” nu s-a materializat

5 Un autocar cu 38 de copii s-a răsturnat pe Drumul Expres Pitești-Craiova, după ce a lovit un autoturism oprit, nesemnalizat