Tenis: Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi-au aflat adversarele din primul tur de la Madrid (WTA)

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, care revine după o absenţă de mai bine de o lună din circuit, o va înfrunta pe chinezoaica Shuai Zhang în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 6.575.560 de euro, care va debuta joi.

Halep (30 ani, 21 WTA), care s-a accidentat la Indian Wells, la mijlocul lunii martie, este la egalitate cu Zhang (33 ani, 40 WTA), 2-2, în meciurile directe.

Halep a câştigat prima şi ultima partidă, în 2012, în primul tur la Indian Wells, cu 6-1, 6-1, respectiv în 2019, în sferturi la Wimbledon, cu 7-6 (4), 6-1, în drumul său către trofeu. Zhang s-a impus de două ori în 2016, în primul tur la Australian Open, cu 6-4, 6-3, şi în optimi la Beijing, cu 6-0, 6-3.

Simona Halep a câştigat turneul de la Madrid în 2016 şi 2017, iar în 2019 a jucat finala.

Sorana Cîrstea (32 ani, 27 WTA) o va întâlni în prima rundă pe Nuria Parrizas Diaz (30 ani, 52 WTA), aceasta fiind prima sa partidă contra reprezentantei Spaniei.

Liderul mondial, poloneza Iga Swiatek, va debuta contra unei jucătoare venite din calificări.

Pe tabloul preliminar a intrat şi o româncă, Irina Begu, care joacă marţi cu Ekaterine Gorgodze (Georgia).
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Statul a închis ferma cu vaci Black Angus a lui Gigi Nețoiu de la Cetate. Afacerea funcționa în afara legii

2 Un pilot ucrainean de drone a făcut o descoperire neașteptată într-un depozit al trupelor rusești

3 De citit... / Iancu Brânză, creierul economic al unui premier fără suflet

4 Citiți și voi ce s-a întâmplat în secunda doi după ce CCR a validat reforma privind pensiile magistraților

5 Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în Satul Olimpic