Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, duminică, după ce a învins-o pe germanca Tatjana Maria cu 6-3, 6-3.

Sorana Cîrstea (32 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 26, a obţinut o victorie facilă, după 64 de minute, deşi a fost condusă cu 3-0 în setul secund.

Românca a reuşit 34 de mingi direct câştigătoare (faţă de 11) în meciul cu Tatjana Maria (34 ani, 107 WTA), dar a făcut şi mai multe erori neprovocate (26-8).

Cîrstea s-a impus şi în primele ei două dueluri cu Maria: 6-4, 7-6 (5) în 2013 în primul tur la Charleston şi 5-7, 7-6 (3), 6-2 în 2019 în primul tur la Limoges.

Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 84.000 de euro şi 70 de puncte WTA.

Următoarea adversară a Soranei va fi americanca Sloane Stephens sau germanca Jule Niemeier.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR