Tenis: Victoria Azarenka, eliminată în primul tur la Australian Open

Tenis: Victoria Azarenka, eliminată în primul tur la Australian Open

Jucătoarea belarusă de tenis Victoria Azarenka, dublă câştigătoare a Openului Australiei (2012, 2013), a părăsit anul acesta competiţia de la antipozi încă din primul tur, fiind învinsă în două seturi, 7-5, 6-4, de americanca Jessica Pegula (locul 61 WTA), într-o partidă disputată marţi la Melbourne Park.

Azarenka, finalistă în luna septembrie la US Open, a recunoscut la finalul jocului că cele două săptămâni de carantină strictă, după sosirea sa în Australia, "au avut evident un impact" asupra evoluţiei sale, precizează AFP.

"Sunt dezamăgită că nu am reuşit să joc atât de bine cât ştiu că sunt capabilă. Este dificil să accept eşecul de astăzi, pentru că ştiu că pot juca mai bine, mult mai bine. În acelaşi timp, consider că am făcut totul pentru a mă pregăti, dar din păcate lucrurile nu au funcţionat", a comentat Azarenka.

După depistarea unui caz de infectarea cu Covid-19 în rândul pasagerilor alături de care a călătorit spre Melbourne, Victoria Azarenka a fost obligată să rămână în izolare strictă în camera sa de hotel, la fel ca alţi 71 de jucători, fără să poată ieşi să se antreneze cinci ore pe zi, aşa cum au avut dreptul ceilalţi participanţi la competiţie.

Azarenka a încercat să se menţină formă, în camera sa de hotel, la fel ca şi ceilalţi aflaţi în situaţia sa, printre care şi românca Sorana Cîrstea.

"Cel mai creativ lucru pe care l-am făcut a fost să lovesc mingea de perete sau de perne... însă nu funcţionează", a spus belarusa, subliniind că cel mai complicat de gestionat a fost, în cazul ei "lipsa de aer proaspăt".

"Dar nu mă întreb dacă am făcut bine să vin sau nu. Am venit, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, sunt astăzi aici şi am pierdut meciul. Viaţa merge înainte. Asta-i tot", a adăugat ea.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…