Tenis/Coronavirus: Simona Halep, refăcută după accidentarea la picior

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a anunţat, luni seara, pe Twitter, că s-a refăcut după accidentarea la picior cu care se confrunta şi poate alerga fără dureri.

După ce a câştigat titlul la Dubai, în februarie, Halep a declarat forfait pentru turneul de la Doha din cauza unei tendinite, potrivit unui RMN făcut atunci. Din cauza aceleiaşi accidentări, campioana en titre de la Wimbledon a anunţat şi faptul că nu va participa la turneul de la Indian Wells, anulat ulterior, aceasta fiind prima competiţie care a fost suspendată din cauza pandemiei de coronavirus.

''Îmi doresc să joc din nou tenis. Îmi lipseşte echipa mea, jucătorii, îmi lipsesc turneele, îmi e dor de toată lumea din circuit. Ştiu că e un pic dificil pentru toată lumea această perioadă, dar dacă vom sta acasă, dacă vom fi puternici şi optimişti, totul va fi bine. Abia aştept să putem călători din nou, să joc tenis din nou. Vă transmit toate cele bune şi să staţi în siguranţă acasă'', a transmis Halep (28 ani).

Sezonul în tenisul profesionist a fost suspendat cel puţin până la data de 13 iulie, fapt care a determinat şi anularea turneului de Mare Şlem de la Wimbledon. Halep a cucerit titlul la ediţia de anul trecut, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams cu 6-2, 6-2.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet