Thailanda: Autorităţile din Bangkok închid discotecile şi saloanele de masaj pentru a frâna răspândirea coronavirusului

Thailanda: Autorităţile din Bangkok închid discotecile şi saloanele de masaj pentru a frâna răspândirea coronavirusului

Barurile, discotecile şi restaurantele se vor închide sâmbătă şi vânzarea de alcool va fi interzisă la Bangkok în virtutea unei serii de măsuri adoptate pentru a limita creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în Thailanda, relatează AFP.

Deşi regatul a fost prima ţară care a depistat un caz de infectare în afara Chinei la începutul lui 2020, ţara a fost relativ puţin afectată de pandemie până în noiembrie anul trecut, cu puţin peste 4.000 de cazuri confirmate şi 60 de decese semnalate.

Însă apariţia de cazuri în cea mai mare piaţă de fructe de mare în Thailanda luna trecută a provocat o creştere bruscă a numărului de infectări, acestea fiind depistate în 53 dintre cele 73 de provincii din regat. Sâmbătă, numărul de contaminări a crescut la peste 7.300 de cazuri.

La Bangkok, unde peste 2.600 de cazuri au fost depistate, autorităţile municipale au reacţionat rapid şi au decretat o izolare parţială, care intră vigoare sâmbătă.

Barurile, cluburile de noapte, locurile unde au loc lupte de box şi de cocoşi, saloanele de masaj, centrele de înfrumuseţare şi sălile de fitness se află printre spaţiile afectate de aceste restricţii.

Capitala a anunţat vineri că şcolile publice vor fi închise timp de două săptămâni.

"Nu vrem să utilizăm măsuri extreme precum o carantină sau o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte dar avem nevoie de un remediu mai puternic pentru a frâna acest nou val", a declarat Taweesin Visanuyothin, purtător de cuvânt al grupului de lucru thailandez privind COVID-19.

Măsuri de restricţii şi închideri sunt aşteptate în întreaga ţară începând de la 4 ianuarie şi până la 1 februarie, a precizat el, în scopul de a da un răgaz de două zile comercianţilor să se pregătească.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro