Timiş: O gravidă de 34 de ani, infectată cu SARS-CoV-2 şi aflată în stare foarte gravă, a decedat

O gravidă în vârstă de 34 de ani infectată cu virusul SARS-CoV-2 şi aflată în stare foarte gravă a decedat, marţi, la Maternitatea COVID ''Bega'' din Timişoara, femeia fiind internată direct în secţia ATI.

"Gravida de 34 de ani avea sarcina de 18 săptămâni în evoluţie. A fost internată la noi direct în secţia de ATI, pe 21 martie. Era deja simptomatică, cu deficienţă respiratorie gravă, dispnee, cu 70% din capacitatea pulmonară afectată confirmată de tomograf, oxigeno-dependentă. A fost monitorizată şi tratată permanent de către medicii ATI şi obstetricieni. Din păcate nu a avut o evoluţie favorabilă, cu toată terapia aplicată, iar marţi fost intubată, dar fără îmbunătăţirea evoluţiei şi a survenit stopul cardio-respirator iresuscitabil", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, şeful Clinicii Bega, dr. Marius Craina.

Femeia era din Timişoara şi nu ştia de unde s-a infectat.

În prezent, pe secţia ATI a Maternităţii Bega mai sunt internate două gravide şi o lăuză, dar sunt şi paciente pe secţie, a mai precizat Craina. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu