Tina Turner, regina rock and roll-ului, a împlinit 75 de ani

Tina Turner, supranumită adesea "regina rock & roll-ului' grație vocii, temperamentului și sex-appeal-ul său, a împlinit miercuri 75 de ani.

După o carieră impresionantă, în care a vândut peste 180 de milioane de albume și a câștigat numeroase premii, printre care opt Grammy, ea a părăsit scena în 2009, la 70 de ani. S-a stabilit în Elveția, și nu mult după aceea, a primit și cetățenia țării cantoanelor.

Interpretă și dansatoare desăvârșită, artista — care potrivit revistei Rolling Stone a avut "una dintre cele mai frumoase voci din toate timpurile" — s-a născut în 1939 la Nutbush, în statul Tennessee, din sudul SUA. Începuturile ei au fost dificile. Ca și alte talente afro-americane, Tina Turner și-a făcut debutul în corul de gospel al bisericii locale.
În metropola blues-ului din St. Louis, Tina l-a cunoscut pe chitaristul Ike Turner, cu opt ani mai în vârstă decât ea, cu care s-a căsătorit în 1962 și a avut doi copii. Alături de el a cunoscut succesul profesional, dar a și suferit enorm din cauza violenței lui. Nu numai viața lor de cuplu, dar și divorțul lor a fost un coșmar pentru Tina.

Dotată cu o extraordinară putere de a învinge dificultățile de orice natură, ea și-a regăsit echilibrul, iar în 2013 s-a recăsătorit cu managerul muzical Erwin Bach, cu care locuiește în Elveția. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români