„Ținta a fost distrusă, nu vrem străini în spațiul nostru aerian”. Un videoclip în care sania lui Moș Crăciun este doborâtă de o rachetă rusească circulă pe internet

Un videoclip viral în care sania lui Moș Crăciun este doborâtă de o rachetă circulă pe rețelele de socializare. Personajele care lansează racheta vorbesc în limba rusă.

Sania lui Moș Crăciun, distrusă de o rachetă rusească FOTO: X, captura

Sania lui Moș Crăciun, distrusă de o rachetă rusească FOTO: X, captura

Videoclipul care circulă pe platforma X este atribuit propagandei rusești.

În videoclip apare nimeni altul decât Moș Crăciun, îmbrăcat în tradiționalul costum roșu, într-o sanie zburătoare, trasă de reni.

La un moment dat, sania este doborâtă de o rachetă comandată de la sol de un tânăr, care vorbește în limba rusă. Lângă el se află un bătrân, îmbrăcat într-un costum albastru sclipitor, cu o căciulă în stil rusesc.

„Asta-i tot?”, întreabă bătrânul. „Asta-i tot, ținta a fost distrusă”, îi răspunde tânărul. „Corect, nu avem nevoie de străini în spațiul nostru aerian. La mulți ani”, spune bătrânul care este completat de tânăr: „Și ție bunicule, la mulți ani tuturor”

„La mulți ani, rușilor”, se aude la finalul firmării.

Utilizatorul care a distribuit videoclipul îl atribuie propagandei rusești.

„Propaganda rusă a lansat un videoclip care arată cum îl doboară pe Moș Crăciun”, scrie utilizatorul.

El îl descrie drept o „parodie de prost gust”, iar momentul nu putea fi mai potrivit, la câteva zile după ce Rusia a fost acuzată că ar fi prăbuşit avionul de pasageri al companei Azerbaijan Airlines.

38 de oameni și-au pierdut viața în urma incidentului tragic.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani

2 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

3 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

4 Andreea Raicu îl pune la punct pe Mugur Mihăescu: „Vă plătim indemnizația”

5 VIDEO Doar pe autostradă, din 20 octombrie, de la Craiova și Constanța până la Bacău!