Toader la CSM, despre legile justiției: Veți primi proiectul pentru a contribui la îmbunătățirea soluțiilor propuse

Toader la CSM, despre legile justiției: Veți primi proiectul pentru a contribui la îmbunătățirea soluțiilor propuse

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat, joi, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că proiectul privind modificarea legilor justiției a fost preluat de o comisie specială, însă acesta va fi transmis tuturor acelora care pot contribui la îmbunătățirea soluțiilor propuse.

"În baza hotărârii Parlamentului este înființată acea comisie specială comună. (...) Comisia a considerat că faptul că își însușește acel proiect, îl preia ca ințiativă parlamentară. (...) Eu nu puteam, după tehnica legislativă, să predau proiectul de lege comisiei pentru că eu mă raportez la Guvern, dar comisia putea să îmi solicite, ceea ce a și făcut, prezentarea proiectului și să vadă dacă și-l însușesc ca inițiativă legislativă. (...) Comisia a preluat inițiativa, comisia va coordona toate dezbaterile, urmând ca proiectul să meargă în Parlament în procedură de legiferare. (...) Membrii comisiei și președintele comisie, ieri, în ședință publică, spunea că va transmite proiectul la toți cei care într-un fel sau altul participă la perfecționarea, îmbunătățirea proiectului de lege. La început a enumerat CSM, MP, ÎCCJ, DNA, DIICOT, profesiile liberale, societate civilă. Prin urmare, (...) l-au preluat ca inițiativă, l-au postat, vi-l vor trimite, îl vor trimite la toți cei care pot contribui la îmbunătățirea soluțiilor legislative propuse, dvs. veți avea posibilitatea, ocazia, dreptul, obligația să vă exprimați în acest sens", a spus Toader.

Ministrul a explicat că a făcut o solicitare de aviz din partea Comisiei de la Veneția cu privire la procedura de urmat pentru desemnarea procurorilor de rang înalt, însă varianta optimistă pentru primirea avizului era decembrie 2017 sau martie 2018.

"În acest context (...), conducerea coaliției de guvernare a decis să nu se aștepte încă vreo câteva luni de zile până la demararea procedurii de legiferare și proiectul să fie preluat, asumat ca inițiativă de un grup de parlamentari, nu știu câți și nu știu de unde, oricum cu siguranță din coaliția majoritată", a afirmat ministrul Justiției.

De asemenea, Toader a arătat că proiectul de lege pentru modificarea legilor justiției a primit din partea CSM un aviz negativ cu un vot la limită, fiind contrazis de judecătoarea Andreea Chiș.

"La nivelul Ministerului Justiției s-a finalizat proiectul de lege pentru modificarea legilor justiției, un proiect de lege pe care în forma inițială primită l-ați avizat negativ, ați dat un aviz negativ, un aviz consultativ, un vot la limită de 10 la 8, ceea ce înseamnă că sistemul nu este chiar tot pentru avizul pe care l-ați susținut, chiar dacă faceți referire la 4.000 de magistrați care sunt pe aceeași frecvență cu demersul dvs, eu nu am de unde să știu, nu am verificat și nici nu îmi propun, dar înțeleg faptul că majoritatea sunt procurorii care au semnat acel demers (...). Proiectul de lege căruia cu un vot la limită i-ați dat un aviz negativ per total, la pachet, pe proiectul de lege, conține foarte multe propuneri dintre cele pe care CSM-ul le-a formulat. Majoritatea propunerilor din legea 317 vă aparțin dvs, de aceea spuneam că îmi este greu să accept faptul că ați dat un aviz negativ inclusiv pe propunerile dvs., după cum negativ este și avizul la propunerile de modificare a legilor în acord cu legile justiției", a spus Toader.

Judecătoarea Andreea Chiș a arătat că votul nu a fost chiar atât de strâns.

"Din câte știu, colegele care au fost în vizită în țară au spus că și ele ar fi votat negativ, dacă știau dinainte. (...) Cred că este nedrept să spuneți că a fost un vot așa de strâns, pentru că doi au fost societate civilă, au fost șase judecători, din cei 9, din care unul a revenit și a spus că, dacă ar mai vota încă o dată, ar vota altfel. Și colegele, din câte știu eu și vă rog să îmi confirmați, (...) ați declarat în fața colegilor că dacă știați dinainte că noi vom vota un aviz negativ, ceea ce cred că rezulta oricum din dezbaterile din plen, ați fi votat la fel. Cred că este corect să știe și domnul ministru", a spus Chiș.

AGERPRES/(A — autor: Anamaria Toma, editor: Cristina Tatu, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale