Tomac: Ne vedem nevoiţi să mergem singuri, cu cei mai buni candidaţi la Capitală şi la primăriile de sector

Tomac: Ne vedem nevoiţi să mergem singuri, cu cei mai buni candidaţi la Capitală şi la primăriile de sector

Partidul Mişcarea Populară (PMP) va participa pe cont propriu în alegerile locale, cu fostul preşedinte Traian Băsescu "în prima linie" pentru Capitală, întrucât nu au existat negocieri cu celelalte partide, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele PMP, Eugen Tomac.

"Nu au existat niciun fel de negocieri între PMP şi celelalte partide. Am avut doar un dialog cu premierul Orban pe acest subiect, care s-a încheiat cu anunţarea unor candidaturi comune între cele două partide, unde PMP nu a fost invitat. Prin urmare, avem obligaţia să venim cu o ofertă sănătoasă, care să creeze probleme reale PSD-ului. Ne vom bate pentru şansa noastră", a precizat Tomac.

El a adăugat că a aşteptat "până în ultima clipă să existe o abordare raţională" în Capitală.

"Pentru liderii USR, propriul orgoliul şi calculele politice mărunte au contat mai mult decât nevoia de a înlătura administraţia PSD. Prin urmare, ne vedem nevoiţi să mergem singuri, cu cei mai buni candidaţi la Capitală şi la primăriile de sector", a susţinut Tomac.

Potrivit acestuia, PMP a fost primul partid care a propus un nume pentru a fi desemnat drept candidat comun la Primăria Capitalei, în persoana lui Nicuşor Dan.

"USR nu şi-a dorit acest lucru. PMP a propus crearea unui front anti-PSD în Capitală, USR nu şi-a dorit acest lucru. Îi rog pe toţi cei care astăzi nejustificat atacă PMP să renunţe la dubla măsură şi să-i întrebe pe cei din USR de ce ne-am trezit în această situaţie. Am aşteptat până în ultima clipă să existe o abordare raţională în Capitală. Pentru liderii USR, propriul orgoliul şi calculele politice mărunte au contat mai mult decât nevoia de a înlătura administraţia PSD", a afirmat Tomac. AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret

3 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

4 BREAKING Noi politicieni și bugetari cu proprietăți peste hotare! Mulți medici și profesori universitari, o proaspătă angajată din Ministerul Economie…

5 Cine se află în spatele politicii externe anti-europene a lui Trump?