Top 10 cei mai bogați oameni din Ungaria. Nouă dintre ei au făcut averi și din afaceri derulate în România

România joacă un rol important în afacerile celor mai bogați oameni din Ungaria. Potrivit clasamentului celor mai bogați 100 de maghiari din 2026, nouă dintre primii zece miliardari ai țării vecine au avut sau au în continuare interese economice semnificative în România, de la agricultură și industrie alimentară până la imobiliare, construcții, servicii financiare și industria auto.

România joacă un rol important în afacerile celor mai bogați oameni din Ungaria. FOTO: Shutterstock

România joacă un rol important în afacerile celor mai bogați oameni din Ungaria. FOTO: Shutterstock

Clasamentul este condus și în acest an de Lőrinc Mészáros, cu o avere estimată la 5,9 miliarde de euro. Pe locul al doilea se află Sándor Csányi, cu aproximativ 2,67 miliarde de euro, iar podiumul este completat de Zsolt Felcsuti, a cărui avere este evaluată la 1,7 miliarde de euro, potrivit agenției maghiare Hirado .

În top 10 se mai regăsesc Tibor Veres, György Gattyán, László Szíjj, Dániel Jellinek, Gellért Jászai, Gábor Széles și Tibor Pavelka.

Singurul miliardar fără afaceri în România

Dintre cei zece miliardari, doar Tibor Pavelka, proprietarul grupului Semilab, activ în industria semiconductorilor, nu are în prezent afaceri sau investiții cunoscute în România.

Toți ceilalți nouă au construit sau și-au consolidat averile și prin activități economice desfășurate pe piața românească.

Proprietarul Napolact, printre cei mai bogați oameni din Ungaria

Sándor Csányi, al doilea cel mai bogat om din Ungaria, este unul dintre cei mai cunoscuți investitori maghiari din România. Prin grupul Bonafarm, acesta controlează Napolact, unul dintre cele mai apreciate branduri de lactate din România.

În plus, numele său este legat și de sistemul bancar românesc, după ce a condus ani la rând OTP Bank, instituție care a fost preluată ulterior de Banca Transilvania.

Cel mai bogat om din Ungaria deține mii de hectare în România

Lőrinc Mészáros, liderul clasamentului, are investiții importante în agricultura românească. Omul de afaceri deține mii de hectare de teren agricol în județele Arad și Bihor și controlează mai multe exploatații agricole în zona de vest a țării.

Investițiile sale în agricultură contribuie la extinderea imperiului economic care l-a transformat în cel mai bogat om din Ungaria.

Mall-uri și clădiri de birouri în România

Dániel Jellinek, proprietarul grupului imobiliar Indotek, este unul dintre cei mai activi investitori maghiari de pe piața locală.

Compania sa controlează active importante din România, printre care Băneasa Business Center, One Victoriei Center și Promenada Mall din Târgu Mureș. În plus, grupul său este interesat de extinderea pe piața de retail și logistică.

Cei mai bogați 12 miliardari au o avere cât 4 miliarde de oameni. Oxfam: Guvernele lingușesc elita

Contracte de infrastructură și investiții în construcții

László Szíjj, proprietarul Duna Aszfalt, și-a extins recent operațiunile în România prin achiziția companiei brașovene Euro Strada.

Atât Duna Aszfalt, cât și Euro Strada au participat de-a lungul anilor la proiecte de infrastructură finanțate din fonduri publice. Tot László Szíjj este asociat și cu clubul de fotbal Sepsi OSK.

Afaceri în industria auto și distribuție

Tibor Veres este prezent în România prin grupul Wallis, care importă și distribuie automobile Nissan și KGM (fosta SsangYong).

La rândul său, Zsolt Felcsuti, aflat pe locul al treilea în clasament, controlează grupul MPF, furnizor important pentru marile lanțuri de retail și bricolaj din România.

Cel mai mare exit din istoria unei companii românești

Gellért Jászai este cunoscut pentru controlul asupra holdingului 4iG, companie implicată în una dintre cele mai importante tranzacții din regiune.

În 2022, grupul său a preluat operațiunile din Ungaria ale companiei Digi, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 625 de milioane de euro, considerată la acel moment cel mai mare exit al unei companii românești.

De la autobuzele Ikarus la industria pentru adulți

Gábor Széles, unul dintre veteranii mediului de afaceri maghiar, este cunoscut și în România prin legătura sa cu producătorul de autobuze Ikarus, ale cărui vehicule au circulat timp de decenii în numeroase orașe românești.

În același timp, György Gattyán și-a construit o parte semnificativă a averii prin platformele de divertisment pentru adulți LiveJasmin și Docler Holding, dezvoltând inclusiv operațiuni importante în România.

O legătură comună

Dincolo de afacerile desfășurate în România, majoritatea miliardarilor din topul celor mai bogați oameni din Ungaria au un alt element comun: relațiile apropiate cu fostul premier Viktor Orbán, una dintre cele mai influente figuri politice din Ungaria ultimelor decenii.

Astfel, de la agricultură și produse alimentare până la imobiliare, construcții și servicii financiare, România continuă să fie o piață importantă pentru cei mai bogați oameni ai Ungariei, nouă dintre primii zece miliardari maghiari având investiții sau interese economice directe în țara noastră.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Nu mor caii când vor câinii” / Mesaj ciudat al Ioanei Dogioiu

2 Calculul defensiv de la Cotroceni. De ce a riscat Nicușor Dan un conflict major cu Ilie Bolojan pentru desemnarea lui Adrian Veștea

3 Răsturnare de situație pe scena politică?

4 Așa o fi?

5 SURSE Adrian Veștea nu se retrage după întâlnirea de la Cotroceni. Pe ce voturi se bazează de fapt