Torturile inumane la care a fost supus un soldat din regimentul Azov care a fost capturat de ruşi: „Ne înfigeau ace în răni”

Torturile inumane la care a fost supus un soldat din regimentul Azov care a fost capturat de ruşi: „Ne înfigeau ace în răni”

Soldatul era membru al regimentului Azov de patru ani. În aprilie, el împreună cu alţi luptători, îau încercat să traverseze oraşul asediat de ruşi către combinatul siderurgic Azvostal, însă în momentul în care treceau peste un pod au fost surprinşi de un bombardament.

Tork a povestit cum vehiculul lor a fost lovit şi a căzut în apă, înotând alături de alţi doi soldaţi pentru a se adăposti sub pod. Ruşii au bombardat podul timp de aproximativ 3 ore. Oamenii lui Tork au fost ucişi de lunetiştii ruşi, iar el a fost singurul supravieţuitor.

„M-am târât prin mai multe fabrici şi mi-am dat seama că voi muri fie din cauza rănilor, fie de frig”, a spus el. Tork s-a târât aproximativ un kilometru până în apropiere de Azovstal, unde a fost găsit şi transportat pe o targă în interiorul combinatul devenit ultimul bastion al rezistenţei ucrainene din Mariupol.

În uzina Azovstal, soldatul a povestit că a fost îngrijit de urgenţă şi că în acea perioadă erau probleme cu apa, mâncarea şi medicamentele.

Potrivit lui, dacă un soldat era capabil să tolereze durerea, atunci un alt soldat care a suferit răni mai grave primea calmante. Spitalul de pe teritoriul uzinei era un buncăr pentru 300 de persoane, iar camera avea 50 de metri lungime şi 20 de metri lăţime.

Mai târziu, Tork, împreună cu restul apărătorilor ucraineni, a ajuns în captivitatea ruşilor. La început nu a vrut să se predea, dar a ascultat de comandantul regimentului. Aceştia au fost trimişi la un centru de detenţie de pe teritoriul controlat de ruşi. Şi acolo lipseau medicamente.

Ruşii i-au interogat pe soldaţi şi în încercarea lor de a obţine informaţii au apelat la tortură. Una dintre metode a fost introducerea unor ace în răni, spune Tork.

Pe 29 iunie, în ziua schimbului de prizonieri, soldaţii au fost treziţi de ruşi şi li s-a spus că pot pleca. Tork spune că a fost dus de urgenţă la spital când a ajuns pe teritoriul controlat de Ucraina.

În prezent, imagini publicate pe reţelele sociale îl arată pe soldatul ucrainean întors la logodnica sa, pe care a cerut-o în căsătorie în timp ce se afla în buncărele de la Azovstal.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...