Tranzacționați la secret: marile pacte imperiale care au ciopârțit România

Principatele Române au figurat în mod repetat pe masa de negociere a marilor forțe ale continentului ca element de compromis. În mai multe rânduri, interesele românești au fost sacrificate pentru a calma ambițiile marilor puteri vecine, cel mai adesea în favoarea Rusiei, dar și cu complicitatea directă a unor cancelarii din vestul Europei. Tratatele secrete au pus națiunea în fața unor fapte deja consumate, declanșând pierderi de teritorii, spoliere economică, deznaționalizare, strămutări forțate și instaurarea unor regimuri represive.

Bucovina, pierdută prin corupție și tranzacții ascunse

O primă amputare teritorială orchestrată pe căi oculte a avut loc în 1775, când Imperiul Habsburgic a anexat Țara de Sus a Moldovei, denumită ulterior Bucovina. Mișcarea a fost urmarea directă a conflictului ruso-turc din 1768–1774, încheiat prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi din 21 iulie 1774. Prin această pace, Rusia cucerea independența Hanatului Crimeii, obținea ieșire la mare și punea bazele unui protectorat de facto asupra Principatelor.

Alarmată de ascensiunea Sankt Petersburgului și de riscul creării unui imperiu oriental rus, Curtea de la Viena a intervenit diplomatic de partea otomanilor încă din timpul ostilităților. Habsburgii au semnat o înțelegere secretă cu Poarta Otomană, urmărind să profite de slăbiciunea militară a acesteia pentru a anexa teritorii. Inițial, turcii încercaseră să-i atragă oferindu-le Oltenia.

Deși sprijinul austriac nu a putut preveni deruta trupelor otomane, Viena și-a cerut plata. Planurile s-au modificat însă după ce viitorul împărat Iosif al II-lea a vizitat incognito Oltenia și a respins provincia din cauza nivelului redus de dezvoltare. Alternativa a fost identificată rapid de colonelul austriac Carol Enzenberg: nordul Moldovei, o zonă bogată în resurse, evaluată secret la aproximativ 21 de milioane de florini.

Cancelarul Kaunitz i-a trasat în septembrie 1774 ambasadorului austriac la Constantinopol, baronul Thugut, directiva de a obține acest ținut. Domnul Moldovei, Grigore al III-lea Ghica, susținut de boierii din partida națională, a încercat să stopeze tranzacția, avertizându-i pe otomani că se vor orienta către ruși. Reacția nu a oprit demersul austriecilor, care au recurs la presiuni armate, șantaj și mituirea aparatului birocratic otoman. La 7 mai 1775, Viena a obținut Bucovina, o suprafață de 10.441 de kilometri pătrați locuită de peste 70.000 de oameni.

„Prin corupție, șantaj și presiuni militare (concentrări de trupe în zona Belgradului), la 7 mai 1775 se semna Convenția austro-otomană, compusă din patru puncte, prin care nordul Moldovei (Bucovina), cu vechea capitală, Suceava, și mormântul marelui Ștefan de la Putna, intra în componența Imperiului Habsburgic. Ignoranța și venalitatea funcționarilor otomani însărcinați cu delimitarea hotarului a facilitat anexarea, în plus, a încă 30 de sate” — Nicolae Chiachir, „Din istoria Bucovinei”

Opunerea curajoasă a lui Grigore al III-lea Ghica în fața acestui târg imperial i-a adus sfârșitul: domnitorul a fost asasinat la ordinul Porții Otomane.

Acordul secret de la Erfurt și sfâșierea Moldovei în 1812

La începutul secolului al XIX-lea, țările române au fost din nou cedate printr-o manevră diplomatică subterană, de această dată de Napoleon Bonaparte. După zdrobirea armatelor ruse la Friedland, la 14 iunie 1807, și parafare a Tratatelor de la Tilsit în iulie același an, Franța se afla pe culmile puterii, având Austria și Prusia sub control. Cu toate acestea, conflictul deschis cu Marea Britanie și planurile pentru campania din Peninsula Iberică impuneau securizarea spatelui strategic în Europa de Est.

De cealaltă parte, învins pe câmpul de luptă, țarul Alexandru I căuta o înțelegere cu împăratul francez, vizând mână liberă în Balcani pentru a slăbi Imperiul Otoman și a reînvia un imperiu bizantin sub sceptru pravoslavnic. Cei doi lideri s-au întâlnit la Erfurt pe 12 octombrie 1808, unde au semnat o convenție secretă. Napoleon a consimțit ca Rusia să anexeze Țara Românească, Moldova și Finlanda. În schimb, țarul s-a angajat să nu intre în vreo alianță antifranceză și să intervină militar dacă Austria ar fi declanșat un atac împotriva Franței.

Sub umbrela acestui aranjament secret, Alexandru I a continuat campania militară împotriva turcilor, vizând ocuparea definitivă a Țărilor Române, care au fost supuse unor rechiziții epuizante și unui regim dur de ocupație militară. Relațiile dintre Paris și Petersburg s-au deteriorat însă rapid. Ajutorul promis de țar împotriva Austriei a fost nesemnificativ și calculat pasiv, iar eșecul negocierilor matrimoniale ale lui Napoleon cu familia imperială rusă a accelerat drumul spre ruptura din 1812.

Presimțind atacul iminent al lui Napoleon, Rusia a forțat încheierea conflictului cu Poarta și a obținut semnarea Tratatului de la București în mai 1812. Deznodământul a fost favorizat de o trădare la nivel înalt: frații Dimitrie și Panait Moruzi, aflați în slujba intereselor turcești dar corupți de ruși, au ascuns o scrisoare prin care Napoleon îl îndemna pe sultan să nu accepte armistițiul, promițând deschiderea iminentă a ostilităților din vest.

„În literatura istorică există o bănuială de trădare a intereselor turcești din partea fraților Dimitrie și Panait Moruzi [...] bazată pe faptul că primului dintre ei i s-a dat de către țar o moșie în Basarabia în valoare de 100.000 lei, că în averea lui s-a găsit un inel cu briliante în valoare de 15.000 piaștri și că, în sfârșit, fratele lui, Panait, a ținut neînmânată curții turcești o scrisoare a lui Napoleon prin care împăratul francez îl sfătuia pe sultan să nu facă pace cu niciun preț” — Alexandru Boldur, „Istoria Basarabiei”

Dezinformată și presată de evenimente, Poarta Otomană a cedat doar teritoriul dintre Prut și Nistru. Marele vizir Laz-Ahmed Pașa le-a transmis clar negociatorilor țariști limitele concesiei: „Vă dau Prutul; nimic mai mult; Prutul ori războiul. Am jertfit grozav de mult până acum. Ismailul singur vă plătește războiul și mai aveți încă patru cetăți — adică Chilia, Akkerman, Bender și Hotin — și o strălucită provincie, Bugeacul împreună cu ținuturile Grebeni, Codru, Lăpușna, Orheiu, Soroca și părțile transprutene din ținuturile Iași și Cârligătura”. Amenințați de sosirea trupelor napoleoniene, emisarii ruși au acceptat oferta.

După dispariția lui Alexandru I în 1825, succesorul său, Nicolae I, a pus capăt autonomiei locale prin Regulamentul lui Voronțov. Folosirea limbii române a fost eliminată din administrație, funcțiile publice au fost rezervate exclusiv funcționarilor ruși, iar Basarabia a fost transformată într-o gubernie complet integrată în sistemul țarist.

Pactul procentajelor din 1944: România, cedată la schimb cu Grecia

Scenariul s-a reeditat într-o formă și mai brutală în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, protagoniștii fiind de această dată Marea Britanie a lui Winston Churchill și Uniunea Sovietică a lui Iosif Stalin. După sfâșierea României Mari în vara anului 1940 prin ultimatumul sovietic și Dictatul de la Viena, regimul condus de mareșalul Ion Antonescu s-a alăturat Germaniei în Operațiunea Barbarossa. Deși Basarabia și Bucovina de Nord au fost inițial recuperate, continuarea campaniei dincolo de Nistru s-a soldat cu dezastrele de la Stalingrad și Cotul Donului.

În timp ce reprezentanții români încercau cu disperare să negocieze un armistițiu la Stockholm și Cairo pentru a garanta suveranitatea țării în fața înaintării Armatei Roșii, la Londra se pregătea deja o nouă tranzacție.

„Este vorba de decizia lui Churchill de a oferi zona de influență lui Stalin în Bulgaria și România în schimbul unei zone de influență în Grecia, pentru asigurarea drumului Imperiului Britanic în Mediterana. Astfel, în timp ce România făcea eforturi disperate la Cairo și la Stockholm să obțină un armistițiu care să salveze independența și suveranitatea țării, tocmai în acel timp, aprilie-iunie 1944, Churchill îl manevra pe Roosevelt și obținea vânzarea României” — Nicolae Baciu, „Agonia României”

Corespondența oficială a confirmat acest demers. La 31 mai 1944, Churchill îi scria președintelui american Franklin D. Roosevelt: „În ultima vreme au fost semne de posibile divergențe de politică între noi și ruși referitoare la țările din Balcani, în special Grecia. De aceea noi am sugerat ambasadorului sovietic de la Londra ca guvernul sovietic să ia conducerea afacerilor în România, iar noi în Grecia”. Deși a ezitat la început, Roosevelt i-a acordat premierului britanic mână liberă.

Înțelegerea a fost definitivată la Moscova în octombrie 1944. Pe o simplă bucată de hârtie, printr-o bifă cu creionul, Churchill și Stalin au stabilit sferele de influență: România revenea în proporție de 90% Uniunii Sovietice. Consecințele au fost devastatoare: intrarea trupelor sovietice a deschis calea acaparării puterii de către Partidul Comunist, fraudării alegerilor, eliminării elitelor intelectuale și politice și instaurării unui regim totalitar care a marcat profund parcursul modern al țării.

Explorează subiectele:

istoria României tratate secrete Basarabia

Distribuie Distribuie Comentarii