Trei intelectuali au inițiat o petiție pentru salvarea hotelului Concordia, locul în care a fost ales domnitor Cuza

Trei intelectuali au inițiat o petiție pentru salvarea hotelului Concordia, locul în care a fost ales domnitor Cuza

Academicianul Răzvan Theodorescu, publicistul și scriitorul Stelian Tănase și prof. univ. dr. Alexandru Radu, politolog, au inițiat și lansat duminică o petiție adresată ministrului Culturii și Primarului Capitalei vizând 'salvarea hotelului Concordia din București, locul în care a fost ales domnitor Alexandru Ioan Cuza în urmă cu 157 de ani".

'Ne-am gândit că o formă de a promova această inițiativă și de a atrage atenția asupra unei uitări poate fi aceea de a sublinia contradicția dintre festivismul manifestărilor de la Iași și dezinteresul politicienilor fața de locul istoric în care s-a născut, practic, statul român: clădirea hotelului Concordia, astăzi în ruină", a declarat duminică seara, pentru AGERPRES, profesorul univ. dr. Alexandru Radu.

Alexandru Radu a precizat că 'există tradiția, greșită din perspectivă istorică, ca politicienii noștri să se adune la Iași pe 24 ianuarie pentru a sărbători Unirea din 1859, dar din punct de vedere istoric cea de a doua alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cea care semnifică, practic, unirea Munteniei cu Moldova și deci nașterea statului român modern, a avut loc pe 24 ianuarie 1859, iar evenimentul nu s-a petrecut la Iași, ci la București".

'Cuza fusese ales domn al Moldovei pe 5 ianuarie 1859, la Iași, pentru a fi ales și domn al Munteniei, pe 24 ianuarie 1859, la București, dubla sa alegere s-a produs și s-a consemnat în localul hotelului Concordia", a precizat Alexandru Radu.

El a spus că semnatarii petiției 'Salvați hotelul Concordia nu reproșează politicienilor că merg la Iași pentru a-l omagia pe Cuza și a juca hora Unirii, ci faptul că 'au uitat cu desăvârșire de existența clădirii hotelului Concordia, astăzi ajuns o ruină".

Semnatarii petiției consideră că 'imobilul cu avere istorică "încorporată" mai poate fi salvat".

'Desigur ca mi-aș fi dorit ca domniile lor să se adune în fața acestei clădiri din București, de pe strada Smârdan nr. 39, pentru a sărbători Unirea. Dar îmi doresc și mai mult ca, dansând Hora Unirii la Iași, să-și fi amintit de existența acestei clădiri simbol pentru istoria noastră și, odată reîntorși în București, să decidă restaurarea și reintroducerea hotelului Concordia în circuitul public", a concluzionat Alexandru Radu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR