
Trei morţi şi peste 130 de răniţi în Israel, în urma atacului cu rachete iraniene. Israelul afirmă că a lovit ținte „nucleare”din Teheran
Trei persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 130 au fost rănite în urma atacurilor cu rachete iraniene duminică dimineaţă în centrul Israelului şi în regiunea la vest de Ierusalim, au anunţat serviciile de urgenţă israeliene, transmite AFP.
Două femei în vârstă de 69 şi 80 de ani, precum şi un băiat de 10 ani au murit în tiruri asupra regiunii Tel Aviv care s-au soldat şi cu 100 de răniţi, dintre care patru în stare gravă, a raportat Magen David Adom (MDA), echivalentul israelian al Crucii Roşii.
Un atac în regiunea la vest de Ierusalim a făcut 37 de răniţi, printre care unii în stare gravă, potrivit aceleiaşi surse, scrie Agerpres.
Sâmbătă seara, atacuri cu rachete au ucis patru persoane în nord, o tânără de 20 de ani în Haifa şi trei femei în Galileea de Vest, şi au rănit cel puţin alte 36, potrivit MDA.
Armata israeliană a anunţat duminică dimineaţă că a efectuat o nouă serie de atacuri asupra Iranului împotriva unor ţinte legate de „proiectul său de arme nucleare”, printre care Ministerul Apărării, în a treia zi a confruntării militare dintre cele două ţări, notează AFP.
La rândul ei, armata israeliană a declarat pe Telegram că aviaţia sa a „finalizat o serie importantă de atacuri bazate pe informaţii vizând un anumit număr de ţinte din Teheran legate de proiectul de arme nucleare al regimului iranian", citând în special Ministerul iranian al Apărării şi sediul Organizaţiei iraniene pentru inovaţie şi cercetare defensivă, cunoscută şi sub acronimul său persan, SPND.
Mai devreme, agenţia iraniană de presă Tasnim a transmis că Ministerul Apărării de la Teheran a fost ţinta unor atacuri israeliene şi că una dintre clădiri a fost "uşor avariată".
Armata israeliană efectuează de vineri o serie de atacuri fără precedent împotriva Iranului cu scopul de a împiedica Republica Islamică să obţină bomba atomică, ţintind sute de situri militare şi nucleare iraniene, la care Iranul a ripostat cu salve de rachete balistice şi drone asupra teritoriului israelian.
Sursa: adevarul.ro