Trei sferturi din greci doresc să rămână în zona euro (sondaj)

Trei sferturi din greci doresc să rămână în zona euro, după cum arată un sondaj de opinie publicat în presa elenă de joi, cu trei săptămâni înainte de alegerile legislative anticipate din această țară, un scrutin foarte disputat care ar putea duce la ieșirea Greciei din uniunea monetară.

Potrivit sondajului realizat de institutul GPO și preluat de AFP, 75,7% din persoanele chestionate s-au pronunțat pentru rămânerea 'cu orice preț' a Greciei în zona euro, în timp ce 22,3% au avut o opinie total contrară.

Rezultatele acestui sondaj sunt asemănătoare cu cele ale precedentelor anchete care au scos în evidență dorința populației de a rămâne în zona euro, în pofida politicii drastice de austeritate impuse țării de la începutul crizei, în 2010.

În presa germană au apărut însă informații că Berlinul ar pregăti scenarii de ieșire a Greciei din zona euro în cazul în care stânga radicală ar câștiga scrutinul de la 25 ianuarie, un subiect care a provocat numeroase polemici la nivel european.

În Grecia, acest pericol este agitat de premierul Antonis Samaras, șeful partidului de dreapta Noua Democrație.

În sondajul menționat, partidul radical de stânga Syriza rămâne în frunte, cu 28,5% din intențiile de vot, cu doar 0,5% mai mult decât în luna decembrie, în timp ce Noua Democrație a câștigat mai mult teren în acest interval de timp, formațiunea premierului Samaras fiind creditată cu 25,3% din opțiuni, față de 23,1% luna trecută.

În schimb, Antonis Samaras este considerat premierul 'cel mai potrivit' de către 40,3% din cei chestionați, în timp ce liderul Syriza, Alexis Tsipras, a obținut 34,9% din voturi la acest capitol.

Același sondaj arată că noul partid format săptămâna trecută de fostul premier socialist Giorgios Papandreou nu trece de pragul de 3% necesar pentru a intra în parlament.

Alte patru formațiuni își dispută poziția a treia: Potami (centru-stânga, 5,8%), Partidul comunist KKE (5,7%), partidul Zori Aurii considerat neonazist (5,4%) și partidul socialist Pasok (5%). Rolul lor ar putea fi determinant în cazul în care va fi necesară formarea unei coaliții cu formațiunea care va câștiga legislativele de la 25 ianuarie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 CULISE Ce ar pregăti Bolojan după ce președintele s-a înțeles cu Grindeanu

2 E festival de m...e la adresa PSD după ce liderii partidului au postat pe rețele sociale afișe identice cu „Momentul Adevărului”, votul pentru debarc…

3 VIDEO „Trusă, stingător, triunghi aveți?” / Polițista care s-a enervat pe un șofer oprit în trafic, cercetată de Biroul Control Intern al IPJ Bacău

4 Apariție surpriză a lui George Simion la hotelul unde PSD decide soarta guvernării. Liderul AUR spune că este „naș la un botez”. Reacția lui Grindeanu

5 Noi amănunte despre întâlnirea dintre George Simion și Călin Georgescu de la Biblioteca Națională