Trianon: Rana adâncă a Ungariei și sursa conflictului româno-maghiar
Delegația maghiară sosind la Trianon FOTO wikipedia
Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920 și intrat în vigoare la 26 iulie 1921, a marcat o pierdere masivă pentru Ungaria, care a cedat aproximativ 70% din teritoriul său istoric și peste 60% din populație statelor vecine, dintre care cea mai mare parte a revenit României. Acest eveniment este considerat și astăzi o traumă națională profundă pentru poporul maghiar, redefinind granițele și identitatea statului ungar.
Până în secolul al XVI-lea, Regatul Ungariei, înaintea bătăliei de la Mohács din 1526, se număra printre cele mai puternice entități statale medievale europene. Acesta stăpânea întregul Bazin Carpatic și regiunile învecinate, incluzând astăzi teritoriile Ungariei, Slovaciei, Transilvaniei (România), precum și părți din Croația, nordul Serbiei (Voivodina) și Ucraina (Rutenia Subcarpatică). După înfrângerea zdrobitoare de la Mohács în fața trupelor otomane ale sultanului Soliman Magnificul, Ungaria medievală a fost divizată între Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană (ulterior Imperiul Habsburgic) și Imperiul Otoman. Deși împărații habsburgici au preluat titlul de regi ai Ungariei, autonomia reală a fost redusă. La începutul secolului al XVIII-lea, după alungarea otomanilor și dizolvarea Pașalâcului de la Buda, Ungaria a intrat complet sub stăpânire habsburgică. După patru secole de dominație externă, ungurii și-au recâștigat independența și suveranitatea în 1918, dar nu în forma dorită.
Visul Ungariei Mari și o luptă la baionetă cu România
Sfârșitul Primului Război Mondial a dus la dizolvarea marilor imperii – Austro-Ungar, Otoman și Țarist – creând un nou context geopolitic. În acest vid, atât românii, cât și ungurii, fiecare în calitate de națiune succesorală a Imperiului Austro-Ungar, aveau aspirații naționale divergente. Românii urmăreau unirea cu teritoriile locuite majoritar de români: Bucovina, Basarabia și Transilvania. De cealaltă parte, ungurii visau la refacerea Ungariei Mari, în granițele sale medievale, care includeau și Transilvania.
Pe 31 octombrie 1918, Consiliul Național Maghiar a abrogat uniunea dualistă cu Austria din 1867, proclamând dorința Ungariei de a deveni o națiune independentă. Totuși, națiunile componente ale fostului regat, precum slovacii, slovenii și românii, aveau propriile planuri. Românii din Transilvania, mobilizați, au acționat decisiv. Pe 29 septembrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Național Român a invocat dreptul la autodeterminare, declarând că autoritățile maghiare nu le mai reprezentau interesele. Un moment culminant a fost Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, pe 1 decembrie 1918, unde peste 100.000 de participanți din toate colțurile Ardealului au ratificat, prin urale, unirea cu Regatul României. Guvernul Károlyi de la Budapesta a refuzat să recunoască această unire și l-a numit pe Apáthy István la conducerea Comisariatului pentru Ungaria de Est, în încercarea de a-și menține controlul.
Au urmat negocieri tensionate, amenințări și ciocniri sporadice. Comitetele naționale românești preluaseră controlul asupra mai multor orașe, iar armata română avansase dincolo de Mureș, ocupând teritorii stipulate în acordul din 1916. Budapesta a protestat vehement împotriva înaintării trupelor române în Transilvania, mai ales că unirea regiunii cu România nu era încă recunoscută internațional. În același timp, din sud, trupele iugoslave au invadat vechea Ungarie, revendicând o serie de teritorii. La jumătatea lunii ianuarie 1919, Ungaria pierdea și Slovacia, preluată de trupele cehe, chemate de populația locală și cu acordul Marilor Puteri, în ciuda protestelor maghiare. Anterior, pe 25 decembrie 1918, Rutenia își proclamase autonomia. Visul Ungariei Mari se destrăma sub ochii neputincioși ai guvernului maghiar. Această situație a dus la discreditarea guvernului democratic și la instaurarea unui regim comunist condus de Béla Kun. Acesta, în corespondență secretă cu Rusia sovietică, plănuia invadarea României și transformarea ei într-un stat socialist. Planurile sale au fost zădărnicite de ofensiva generală a armatei române, declanșată cu acordul Marilor Puteri europene, care a învins Ungaria și a ocupat capitala, Budapesta.
Trianon, pentru unii mumă, pentru alții ciumă
După retragerea trupelor române din Ungaria, a urmat o intensă luptă diplomatică. Ungurii militau pentru reîntregirea Ungariei medievale, vizând cel puțin păstrarea Slovaciei și a Transilvaniei. De partea cealaltă, românii au depus eforturi considerabile și bine documentate pentru a susține drepturile etnice și politice ale românilor transilvăneni.
Conferința de Pace de la Paris a examinat și dezbătut toate divergențele teritoriale. Pe 14 ianuarie 1920, delegația maghiară, condusă de Albert Apponyi, reprezentantul guvernului conservator care a preluat puterea după comuniștii lui Béla Kun, a prezentat un amplu material prin care își justifica pretențiile, inclusiv asupra Transilvaniei. Similar au procedat și delegațiile române și slovace, alături de celelalte națiuni implicate.
Complexitatea trasării noilor frontiere românești a determinat înființarea Comisiei pentru Studiul Chestiunilor Teritoriale referitoare la România, formată din experți însărcinați cu analizarea corectitudinii revendicărilor. Experții americani și francezi au decis acordarea integrală a Transilvaniei României. Raportul final al comisiei, elaborat după 12 runde de întâlniri, a fost aprobat de „Consiliul celor Patru” pe 12 mai 1920. În cele din urmă, pe 4 iunie 1920, a fost semnat Tratatul de la Trianon, prin care România, reprezentată de Nicolae Titulescu și Ioan Cantacuzino, primea Transilvania, Banatul și Maramureșul. Prin articolul 45, Ungaria renunța la aceste teritorii și recunoștea noile realități politice.
Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27, partea a II-a, și recunoscute prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România.
– Articolul 45 din Tratatul de la Trianon
România a obținut cea mai consistentă parte, incluzând Transilvania, Crișana, Maramureșul și estul Banatului, dar Ungaria a fost nevoită să cedeze și alte teritorii. Slovacia și Rutenia Carpatică, de exemplu, au format, împreună cu Cehia, noul stat Cehoslovacia. Iugoslavia a primit Croația-Slavonia, Bačka și vestul Banatului (Voivodina).
Teritoriul Ungariei a fost redus drastic, de la 325.000 de kilometri pătrați la aproximativ 93.000 de kilometri pătrați, iar populația a scăzut de la 20,8 milioane la 7,6 milioane de locuitori. Peste trei milioane de maghiari au rămas în afara granițelor noului stat, devenind minorități etnice în țările vecine: România, Cehoslovacia și Iugoslavia. Este important de menționat că o mare parte din populația pierdută de Ungaria era formată, de altfel, din alte naționalități.
Pentru români, Trianon a fost o bucurie imensă, celebrată intens în perioada interbelică. Pentru unguri, însă, tratatul a rămas o traumă națională profundă. „Nu putem accepta ca o națiune de o mie de ani să fie redusă la o existență imposibilă”, declara Albert Apponyi în discursul delegației ungare din ianuarie 1920. Scriitorul Ferenc Herczeg sublinia, la rândul său, că „Trianonul nu a fost doar o pierdere de teritoriu, ci o rană adâncă în sufletul națiunii maghiare”. De asemenea, istoricul John Lukacs a caracterizat Trianonul drept „cea mai mare tragedie din istoria acestei țări”.
Ce conținea Tratatul de la Trianon
Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, a fost structurat în 14 părți și 364 de articole, care stabileau noile granițe ale Ungariei, protecția minorităților și diferite condiții militare.
Prima parte, cuprinzând articolele de la 1 la 26, se referea la crearea și pactul Societății Națiunilor, prevederi comune tuturor tratatelor de pace. Partea a doua, cu articolele de la 27 la 35, prezenta trasarea noilor frontiere ale Ungariei cu vecinii săi, prin care recunoștea pierderea Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului și a unei părți din Banat în favoarea României, a Slovaciei și Ruteniei în favoarea Cehoslovaciei, precum și a Croației-Slavoniei și a altor teritorii în favoarea Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor.
Partea a treia includea renunțarea oficială a Ungariei la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare cedate statelor vecine, alături de angajamentul Ungariei pentru protejarea minorităților naționale.
Partea a cincea limita numărul efectivelor militare ale Ungariei la 35.000 de soldați și prevedea interzicerea serviciului militar obligatoriu, a aviației militare și a utilizării tancurilor. Ultimele părți ale tratatului se refereau la obligația Ungariei de a plăti reparații de război.
Explorează subiectele:
