Trump a autorizat CIA să folosească drone pentru atacarea teroriștilor, potrivit WSJ

Trump a autorizat CIA să folosească drone pentru atacarea teroriștilor, potrivit WSJ

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a autorizat CIA să-și utilizeze dronele pentru atacarea presupușilor teroriști, un rol care revenea înainte exclusiv Pentagonului, a informat luni The Wall Street Journal (WSJ), transmite agenția EFE.

Ziarul, care citează surse oficiale neidentificate, relevă că această decizie, cu caracter secret, reprezintă o schimbare față de viziunea administrației lui Barack Obama, care limitase rolul CIA.

Publicația amintește că, în organizarea anterioară, dronele CIA erau folosite pentru activități de recunoaștere și adunare de informații cu scopul de a localiza persoanele suspectate de terorism, iar mai apoi atacul era realizat de către militari.

Această "abordare hibridă", potrivit WSJ, a fost utilizată de exemplu în atacul care l-a ucis pe liderul taliban Ajtar Mansur, în mai 2016, în Pakistan.

Sursele au spus că prima dată când CIA a utilizat această prerogativă a fost la sfârșitul lunii februarie într-un atac în nordul Siriei în care a fost ucis liderul Al-Qaida în Siria, Abu Kheir al-Masri, ginerele lui Osama bin Laden.

Al-Qaida a confirmat, pe 2 martie, moartea lui al-Masri, în urma acțiunii unei drone, dar este pentru prima dată, conform WSJ, când se află că o dronă a CIA a fost responsabilă de lansarea atacului.

Potrivit sursei citate, noul ordin se aplică în mod specific operațiunilor CIA în Siria, dar ar putea eventual să fie extins la alte scene de luptă contra jihadismului, precum Yemen, Libia, Somalia sau oricare alt loc.

Sursele au semnalat WSJ că ordinele către CIA au fost date de Trump nu la mult timp după reuniunea avută cu responsabilii agenției de informații la cartierul general al acesteia pe 21 ianuarie, la o zi după ce noul președinte american a ajuns la Casa Albă.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro