Trump: Acest proces, o altă fază ''a celei mai mari vânători de vrăjitoare'' din istoria SUA

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat sâmbătă că procesul de impeachment contra sa din Senat a fost o altă fază a "celei mai mari vânători de vrăjitoare din istoria ţării noastre", relatează Reuters.

Trump a dat publicităţii un comunicat după ce Senatul l-a achitat în al doilea proces de impeachment contra sa din ultimele 12 luni, întrucât colegii săi republicani au votat împotriva condamnării sale pentru "instigare la insurecţie" înaintea evenimentelor de la 6 ianuarie, când susţinătorii săi au luat cu asalt Capitoliul.

Fostul preşedinte al SUA a promis că continue să apere "măreţia Americii", potrivit AFP.

"Mişcarea noastră magnifică, istorică şi patriotică, 'Make America Great Again' este doar la început", a precizat Trump în comunicatul său.

"În lunile care vor urma, voi avea multe lucruri de împărtăşit cu voi şi sunt nerăbdător să continui incredibila noastră aventură pentru măreţia Americii", a adăugat miliardarul republican.AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

3 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet