Trump admite că fiul său s-a întâlnit cu o avocată rusă în timpul campaniei prezidenţiale din 2016

Trump admite că fiul său s-a întâlnit cu o avocată rusă în timpul campaniei prezidenţiale din 2016

Preşedintele american Donald Trump a admis că fiul său s-a întâlnit cu o avocată rusă în timpul campaniei electorale din 2016 pentru a obţine informaţii despre contracandidata sa democrată Hillary Clinton şi a calificat această întâlnire ca fiind "total legală", relatează luni AFP.

Într-un mesaj pe Twitter, preşedintele american face referire la ţinta lui favorită, "presa ştirilor false": " 'Fake News' relatează, o invenţie pură, că sunt îngrijorat în legătură cu întâlnirea pe care minunatul meu fiu, Donald, a avut-o la Trump Tower" în iunie 2016.

"A fost o întâlnire pentru a obţine informaţii despre un adversar, este total legală şi asta se întâmplă tot timpul în politică - Şi (întâlnirea) nu a avut niciun rezultat. Nu ştiam nimic despre asta", a mai spus el.

Este pentru prima dată când preşedintele republican menţionează clar scopul reuniunii.

Donald Trump a pretins întotdeauna că nu ştie nimic despre această întâlnire, care s-a dovedit însă că a existat şi pentru care Donald Trump Jr. a fost audiat în faţa Congresului.

La 9 iunie 2016, Donald Trump Jr. şi Jared Kushner, ginerele preşedintelui, au avut o întrevedere în Trump Tower, la New York, cu o avocată rusă, Natalia Veselniţkaia, despre care credeau că este un emisar al guvernului rus capabil să furnizeze informaţii despre Hillary Clinton, adversara democrată a lui Donald Trump.

Avocata a negat ulterior că ar fi avut legături cu Kremlinul.

La reuniunea a participat şi directorul de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort. Acesta este în prezent judecat pentru spălare de bani, fraudă fiscală şi bancară şi lobbying ilegal. El este inculpat în special pentru nedeclararea unor venituri de 75 de milioane de dolari obţinute din activităţi de lobbying şi consultanţă pentru guverne străine, inclusiv pentru fostul preşedinte prorus al Ucrainei, Viktor Ianukovici.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...