Trump, atac pe Twitter la doi senatori republicani, pe care îi acuză că încearcă să declanșeze al Treilea Război Mondial

Președintele american Donald Trump a atacat duminică noapte pe Twitter doi senatori americani, republicanii John McCain și Lindsey Graham, pe care i-a acuzat printre altele că încearcă să declanșeze al Treilea Război Mondial.

"Declarația comună a foștilor candidați la președinție John McCain & Lindsey Graham este greșită — din păcate, au o atitudine lipsită de vlagă în ceea ce privește imigrația. Cei doi senatori ar trebui să-și canalizeze energiile asupra ISIS (Statul Islamic), imigrației ilegale și securității frontierelor în loc să încerce mereu să pornească al Treilea Război Mondial", a comentat Trump pe contul său de Twitter .

Trump își exprimă astfel dezacordul față de cei doi senatori republicani, care au apreciat că noul ordin executiv al președintelui american în privința imigrației contribuie mai degrabă la escaladarea amenințării teroriste, în loc să sporească securitatea Statelor Unite.

Noul lider de la Casa Albă a suspendat vineri, printr-un ordin executiv , pentru o perioadă de patru luni admiterea de refugiați în Statele Unite și a interzis temporar, timp de trei luni, sosirea cetățenilor din șapte țări majoritar musulmane: Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

4 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu