Trump critică Fox News: "Au uitat complet cine i-a dus acolo unde sunt!"

Preşedintele american Donald Trump a atacat miercuri Fox News, acuzând postul de televiziune că nu este recunoscător, relatează DPA.

"Eram în Air Force One şi zburam spre marele stat Texas, unde tocmai am aterizat. Este incredibil ce vezi la Fox News", a scris pe Twitter liderul de la Casa Albă.

"Cât de diferiţi sunt faţă de acum patru ani. Nici nu mai pot fi priviţi. Au uitat complet cine i-a dus acolo unde sunt!", a adăugat el.

Deşi Trump apare frecvent la emisiunea de dimineaţă 'Fox & Friends' şi poate conta pe grila de seară a reţelei de televiziune cu înclinaţii conservatoare pentru a-şi promova agenda, se ştie că programul din timpul zilei al Fox este o excepţie, încercând să fie mai moderat.

Postarea sa de miercuri de pe Twitter a fost făcută la prânz, după ce a ajuns în Texas, stat puternic afectat de pandemia de COVID-19, pentru a strânge bani de campanie într-un bastion republican unde cursa prezidenţială din acest an se anunţă strânsă.

Nu este clar ce emisiune l-a deranjat pe preşedinte în timpul zborului său, însă el critică deseori sondajele prezentate de Fox, care îl arată constant în spatele contracandidatului democrat Joe Biden la scrutinul din noiembrie.

Trump a atacat acest post de televiziune conservator şi în august 2019, pentru ceea ce el a perceput ca fiind o lipsă de loialitate.

"Trebuie să începem să căutăm un alt canal de ştiri. Fox nu mai lucrează pentru noi!", a scris el atunci pe Twitter.

Un veteran al Fox News, Neil Cavuto, care lucrează la acest post de peste 24 de ani, i-a dat replica preşedintelui.

"În primul rând, domnule preşedinte, nu lucrăm pentru dumneavoastră. Eu nu lucrez pentru dumneavoastră. Sarcina mea este să relatez despre dumneavoastră, nu să vă linguşesc sau să vă sfâşâi", a declarat el.AGERPRES


populare
astăzi

1 După două decenii în Poliție, Marian Godină demisionează

2 Paks a rezistat, Cernavodă s-a oprit. Ce ne spune criza Dunării despre România / Două centrale nucleare, același fluviu, aceeași secetă. Două răspunsuri…

3 „Eugen” / Emil Săndoi, recrutat de Securitate, a monitorizat 12 fotbaliști

4 A7 Autostrada Moldovei, traseul complet: 125 km noi până în 2026, Bucureștiul se leagă de Pașcani

5 VIDEO Minciună marca PSD / Filmările din dronă îl contrazic pe Alfred Simonis, care susținea că nu locuiește în palatul construit în comuna condusă de f…