
Trump, după discuțiile cu Zelenski și liderii europeni: „Suntem mai aproape decât am fost vreodată”
Președintele american Donald Trump a comentat luni că finalul războiului din Ucraina ca fiind mai aproape ca niciodată, în timp ce oficialii americani au dat asigurări în cursul zilei că SUA au oferit Kievului garanţii de securitate „foarte puternice”, comparabile cu protecţia oferită de Articolul 5 al NATO. Acestea au adus progrese în negocierile de pace, însă această declarație a venit cu un avertisment: oferta SUA este una limitată în timp, relatează CNN.
„Cred că suntem mai aproape acum decât am fost vreodată și vom vedea ce putem face”, a declarat Trump reporterilor din Biroul Oval.
Evaluarea SUA a venit după două zile de discuții la Berlin între oficiali din Europa, Ucraina și Statele Unite, unde Trump a fost reprezentat de trimisul său special Steve Witkoff și de ginerele său Jared Kushner.
Președintele SUA a participat telefonic luni la o cină cu lideri europeni care a avut drept subiect detaliile acordulului de pace. El a vorbit de două ori cu Witkoff și Kushner în timpul discuțiilor de luni.
„Lucrurile par să meargă bine, dar spunem asta de mult timp și este o situație dificilă”, a spus Trump după apel.
„Şi Rusia vrea ca asta să înceteze. Problema este că ei vor să-i pună capăt, apoi dintr-o dată nu mai vor, iar ucrainenii vor să-i pună capăt şi dintr-o dată nu mai vor. Aşa că trebuie să-i facem să fie de acord. Cred că asta funcţionează”.
În ceea ce priveşte problemele teritoriale, asupra cărora persistă dezacordul cu Kievul, preşedintele american nu şi-a ascuns poziţia: ucrainenii „au pierdut deja teritorii, ca să fiu sincer”.
Convorbiri cu Putin și Zelenski
Trump a declarat că discuția a fost „foarte bună” și a spus că a avut și o „discuție lungă” cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. El a precizat că SUA au fost în contact și cu președintele rus Vladimir Putin.
Aproximativ 90% din problemele dintre Rusia și Ucraina au fost rezolvate, a declarat luni dimineață unul dintre oficialii americani, descriind problema concesiilor teritoriale drept punctul de blocaj rămas. Partea americană a oferit idei „care îndeamnă la reflecție” despre cum să fie rezolvat impasul, a spus oficialul, inclusiv dezvoltarea unei „zone economice libere”.
Oficialii au declarat că un set de garanții de securitate similare „Articolului 5” a fost elaborat în detaliu în timpul discuțiilor, permițând descurajarea altor agresiuni rusești și incluzând mecanisme de detensionare, precum și monitorizarea unui eventual acord de pace. Oficialii au refuzat însă să dea detalii specifice, inclusiv rolul SUA, dincolo de a spune că nu ar include intervenția militară a SUA pe teren.
Zelenski a declarat duminică că Kievul a făcut compromisuri în ceea ce privește garanțiile de securitate, în schimbul renunțării la un eventual statut de membru al NATO.
Pachetul de garanții ar specifica, de asemenea, consecințele pentru Rusia în cazul în care aceasta încalcă acordul.
„Acesta este cel mai robust set de protocoale de securitate pe care l-au văzut vreodată. Este un pachet foarte, foarte puternic”, a declarat primul oficial.
Între timp, Trump a spus că a fost optimist în trecut, doar ca speranțele sale să fie spulberate de una sau alta dintre părți.
„Problema este că vor vrea să pună capăt situației și apoi, dintr-o dată, nu vor mai vrea, iar Ucraina va vrea să pună capăt situației și, dintr-o dată, nu va mai vrea. Așa că trebuie să-i punem pe aceeași lungime de undă”, a spus el.
Garanții de securitate consistente
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni că „ceea ce au oferit SUA aici în termeni de garanții materiale și juridice este cu adevărat semnificativ”.
Trump este dispus să prezinte garanțiile de securitate susținute de SUA în fața Congresului, a declarat al doilea oficial, descriind pachetul drept „standardul de platină” pentru ceea ce Washingtonul poate oferi Ucrainei.
Trump crede că poate determina Moscova să accepte garanțiile, iar oficialii americani au declarat că Rusia și-a exprimat deschiderea pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ca parte a oricărui acord de pace.
Oficialul a mai spus că emisarul special Steve Witkoff şi Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, care şi-a asumat un rol de mediator neoficial, au avut în total aproape opt ore de discuţii cu Volodimir Zelenski.
Potrivit acestor două surse americane, negocierile cu ucrainenii au contribuit, de asemenea, la apropierea poziţiilor lor cu privire la centrala nucleară de la Zaporojie (sud), în jurul unei propuneri care ar prevedea împărţirea în mod egal a producţiei de energie electrică între Ucraina şi Rusia.
Însă oficialii au spus că ofertele lui Trump nu vor dura la nesfârșit.
„Europenii și-au exprimat aprecierea pentru disponibilitatea președintelui Trump de a aborda această problemă și de a oferi astfel de garanții”, a declarat unul dintre oficiali. „Aceste garanții nu vor fi pe masă la nesfărșit. Aceste garanții sunt pe masă acum.”
De asemenea, în această săptămână s-au discutat planurile pentru reconstrucția Ucrainei, o echipă de la compania de investiții Blackrock purtând discuții cu oficiali ucraineni despre sprijinul financiar și despre soarta centralei electrice din Zaporijia, care rămâne nerezolvată.
Oficialii americani nu au descris planuri iminente de a prezenta cea mai recentă versiune a acordului președintelui rus Vladimir Putin, dar au spus că rezolvarea problemelor finale - inclusiv a chestiunilor teritoriale - va trebui să rămână între Moscova și Kiev.
„Va depinde de părți să rezolve problemele finale legate de suveranitate și să vadă dacă pot ajunge la o înțelegere între ele”, a declarat unul dintre oficiali, adăugând că SUA au obligația de a discuta această problemă cu Moscova și cu europenii.
Witkoff și Kushner sunt pregătiți să călătorească în Rusia, dacă va fi necesar, pentru discuții suplimentare, a declarat primul oficial.
Sursa: adevarul.ro

