Trump îl atacă dur pe Papa Leon: „Dezastruos în politica externă”

Tensiuni neașteptate între liderul de la Casa Albă și Vatican. Donald Trump l-a criticat public pe Papa Leon, după ce acesta i-a contestat politicile externe și de imigrație.

Donald Trump îl atacă dur pe Papa Leon FOTO: EPA EFE

Donald Trump îl atacă dur pe Papa Leon FOTO: EPA EFE

Președintele SUA, Donald Trump, a lansat duminică seara un atac dur la adresa Papei Leon, pe fondul unor divergențe tot mai vizibile între cei doi, potrivit News.ro.

Într-o postare publicată pe platforma sa, Truth Social, Trump l-a descris pe Suveranul Pontif în termeni extrem de critici: „Papa Leon este SLAB în privinţa criminalităţii şi dezastruos în politica externă”.

Declarațiile vin după ce Papa a criticat în mod repetat pozițiile administrației americane , în special în ceea ce privește politica externă și gestionarea imigrației.

Criticile Papei

Papa Leon, cunoscut pentru discursul său echilibrat și atent formulat, s-a remarcat recent ca un critic vocal al conflictului dintre SUA și Israel împotriva Iranului , început pe 28 februarie.

Pontiful a condamnat ferm retorica liderului american, calificând drept „inacceptabilă” amenințarea lansată de Trump privind distrugerea civilizației iraniene.

Pontiful a sugerat că liderii creștini care inițiază războaie ar trebui să își analizeze conștiința și să se întoarcă la valorile religioase. „Au acei creștini care poartă o responsabilitate gravă în conflictele armate umilința și curajul să facă o serioasă examinare a conștiinței și să meargă la spovedanie ?” a întrebat Papa în discursul său.

În același timp, Papa a cerut o „reflecţie profundă” asupra modului în care sunt tratați migranții în Statele Unite în timpul administrației Trump.

Replica lui Trump: „Nu sunt un admirator”

Replica liderului de la Washington nu s-a oprit la postarea online. Ulterior, în discuții cu presa, Donald Trump a continuat atacul, afirmând că nu este „un mare admirator” al Papei.

Mai mult, acesta a sugerat că liderul Bisericii Catolice ar trebui să-și reevalueze poziția: „Leon ar trebui să-şi vină în fire în calitate de Papă”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI