Trump nu este pe deplin de acord cu noile sancțiuni împotriva Rusiei, dar le promulgă de dragul unității naționale

Președintele american Donald Trump a descris drept 'imperfecte' noile sancțiuni împotriva Rusiei pe care le-a promulgat miercuri, întrucât în opinia sa ele riscă să apropie China, Rusia și Coreea de Nord, dar a subliniat totodată că a acceptat aceste măsuri de dragul unității naționale a SUA, relatează agențiile internaționale de presă.

'Limitând marja de manevră a executivului, această lege limitează capacitatea SUA de a încheia acorduri bune pentru poporul american', explică Trump într-un comunicat.

'În pofida acestor probleme, promulg legea în numele unității naționale. Ea reprezintă voința poporului american de a vedea Rusia luând măsuri pentru a-și îmbunătăți relația cu Statele Unite', precizează el mai departe despre legea adoptată de Congres și care instituie noi sancțiuni nu doar împotriva Rusiei, ci și Iranului și Coreii de Nord.

Prin noile sancțiuni , care vizează în special sectorul energetic al Rusiei, Congresul de la Washington a avut în vedere sancționarea Rusiei după acuzațiile privind presupusa ei ingerință în scrutinul prezidențial american, precum și pentru anexarea Crimeii și sprijinul acordat separatiștilor proruși din estul Ucrainei.

Pe lângă criticile venite imediat de la Moscova, sancțiunile sunt dezaprobate și de Uniunea Europeană, care se teme că ele pot afecta aprovizionarea cu gaze rusești și interesele unor companii europene care au legături de afaceri cu Rusia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Guvernul Bolojan este demis / Moțiunea de cenzură a trecut cu 281 de voturi „pentru”

2 Urmează pasul doi... / Citiți declarația de după vot a lui Predoiu...

3 BREAKING Se scindează PNL? / Conducerea PNL a reconfirmat decizia de a nu mai face coaliție cu PSD: 34 pentru, 10 abțineri, 0 împotrivă

4 Violatorul evadat din Penitenciarul Craiova, ucis după ce nu s-a supus somațiilor

5 Moțiunea de cenzură, între alianță și sabotaj. Analiza consultantului politic George Rîpă despre planul secret al AUR