Turcia: 15 foşti militari, condamnaţi la închisoare pe viaţă într-un proces privind puciul eşuat

Turcia: 15 foşti militari, condamnaţi la închisoare pe viaţă într-un proces privind puciul eşuat

Cincisprezece foşti militari au fost condamnaţi miercuri la închisoare pe viaţă pentru că au încercat să ocupe sediul partidului preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan de la Istanbul în timpul tentativei de lovitură de stat din iulie 2016, a anunţat agenţia de presă Anadolu, relatează AFP.

Un tribunal din Silivri, în apropiere de Istanbul, i-a condamnat pe cei 15 pentru tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale prin recurgere la violenţă şi forţă. Ei sunt acuzaţi că ar fi încercat să ocupe sediul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, la guvernare) în timpul loviturii de stat eşuate din 15 iulie 2016, precizează Anadolu.

Un val de proceduri judiciare au fost iniţiate după lovitura de stat eşuată, imputată de Ankara predicatorului Fethullah Gülen, aflat în exil în SUA, care neagă orice implicare în puciul eşuat. În Turcia au fost constituite numeroase tribunale pentru astfel de cazuri, în cadrul cărora sunt judecaţi uneori sute de acuzaţi în acelaşi timp.

După tentativa de lovitură de stat, Ankara a lansat o campanie de represiune masivă care a stârnit îngrijorări şi critici din partea partenerilor săi occidentali în legătură cu respectarea drepturilor omului. Mai mult de 55.000 de persoane au fost arestate şi peste 140.000 au fost concediate sau suspendate, între care militanţi pro-kurzi, jurnalişti de opoziţie şi numeroşi militari şi poliţişti.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu