Turcia a avut primele discuţii cu talibanii, dar nu a luat o decizie privind cererea de a gestiona aeroportul (Erdogan)

Turcia a avut primele discuţii cu talibanii, dar nu a luat o decizie privind cererea de a gestiona aeroportul (Erdogan)

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat vineri că Turcia a avut primele discuţii cu talibanii la Kabul, declarând că Ankara studiază propunerea acestora ca Turcia să securizeze capitala afgană după retragerea americană, informează France Presse şi Reuters.

'Am avut primele noastre discuţii cu talibanii, care au durat trei ore şi jumătate', le-a declarat Erdogan jurnaliştilor. 'Dacă va fi necesar, vom avea ocazia de a purta astfel de discuţii din nou', a adăugat liderul turc.

El a precizat că discuţiile s-au desfăşurat într-o secţiune militarizată a aeroportului din Kabul, unde a fost instalată temporar ambasada turcă.

Reacţionând la criticile din Turcia faţă de relaţiile Ankarei cu talibanii, Erdogan a replicat că ţara sa nu îşi poate 'oferi luxul' de a nu face nimic în această regiune instabilă.

Turcia intenţionase să contribuie la securizarea şi gestionarea aeroportului din Kabul, dar miercuri a început să-şi retragă militarii din Afganistan, dând de înţeles că renunţă la acest obiectiv.

Erdogan a explicat că talibanii vor ca de acum înainte să controleze securitatea la aeroport şi propun Ankarei să asigure logistica acestuia.

Preşedintele turc a subliniat însă că dublul atentat de joi, în care au murit cel puţin 85 de persoane, printre care 13 militari americani, în faţa aeroportului din capitala afgană, a arătat importanţa de a cunoaşte în detaliu modul în care acesta va fi securizat. 'Ei spun: noi vom asigura securitatea, voi veţi face să funcţioneze (aeroportul). Nu am luat încă nicio decizie în această chestiune', a mai spus Erdogan. 'Vom lua o decizie după ce va reveni calmul', a adăugat el, înainte de a pleca într-o vizită în Bosnia. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…